SHUIERÁT¹ shuieraturi s. n. Faptul de a shuiera; zgomot specific facut de cineva sau de ceva care shuiera. V. shuiera.

shuierat¹ sn [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 79^r/22 / V: (inv) ~iur~ / Pl: ~uri / E: shuiera] 1 Producere de sunete stridente ascutzite shi prelungi prin suflarea aerului printre buzele intredeschise printre dintzi printre degetele bagate in gura sau cu ajutorul unui instrument special Si: fluierare (1) shuieratura (1) (rar) shuierare (1). 2 Producere a unui sunet strident scurt shi intens de catre unele obiecte corpuri etc. atunci cand se deplaseaza se mishca se invartesc sau spinteca aerul cu viteza Si: shuieratura (2) (rar) shuierare (2). 3 Dezaprobare violenta (fatza de cineva sau de ceva) manifestata prin fluieraturi Si: huiduire shuieratura (3) (rar) shuierare (3). 4 Emitere a unei succesiuni melodice de sunete sufland printre buze sau cu ajutorul unui fluier etc. Si: fluierare (3) shuieratura (4) (rar) shuierare (4). 5 (Pex) Intonare a unei melodii fluierand Si: fluierare (4) shuieratura (5) (rar) shuierare (5). 6 (Rar) Producere a unui tzipat ascutzit de catre unele animale pasari insecte Si: shuieratura (rar) shuierare (6). 7 Producere a unui zgomot ascutzit shi puternic de vant furtuna vijelie etc. Si: fluierare (8) shuieratura (7) vajaire (rar) shuierare (7). 811 SHuieratura (811). 12 (Pop; ilav) Pe ~e Fluierand.

shuierat² ~a a av [At: POLIZU / Pl: ~atzi ~e / E: shuiera] 12 (Care este cu timbrul) strident Si: shuierator (12).

SHUIERÁT¹ shuieraturi s. n. Faptul de a shuiera; zgomot specific facut de cineva sau de ceva care shuiera. [Pr.: shuie] V. shuiera.

SHUIERÁT¹ shuieraturi s. n. Faptul de a shuiera. 1. SHuier (1.) Suflarile vintului care trecea... cun shuierat ascutzit. BART S. M. 52. ♦ Zgomot produs de o respiratzie shuieratoare. Iapa sura... alergind alaturea cu dinsul shuieratul largilor ei nari era k boldul unui pinten pentru armasarul care atunci shi mai tare se rapezea. NEGRUZZI S. I 42. 2. SHuier (2). Freamatul shi shuieratul a mii de mii de sagetzi. NEGRUZZI S. I 127. 3. SHuier (3). Saude un shuierat prelung care sfishie k sfircul unui bici linishtea luminoasa a diminetzii. Puiu se gindeshte: Vine trenul. SADOVEANU O. III 237. Locomotiva gifii shi scoase un shuierat asurzitor. DELAVRANCEA H. T. 81.

SHUIERÁT ~uri n. 1) v. A SHUIERA. 2) Sunet caracteristic scos de o fiintza sau de un obiect care shuiera. ~ul vantului. ~ul mierlei. [Sil. shuie] /v. a shuiera

shuierat n. 1. actziunea de a shuiera: shuieratul sherpilor; 2. sgomot ascutzit: shuieratul gloantzelor.

shuĭerat n. pl. urĭ. Est. Actziunea de a shuĭera (omu sherpiĭ vintu gloantzele). SHuĭeratura: am auzit un shuĭerat. In vest fluĭerat.

shuierát s. n. pl. shuieráturi

shuierát s. n. pl. shuieráturi

SHUIERÁT s. 1. freamat shuier shuierare shuieratura vajaiala vajaire vajait vajaitura vuiet (fig.) geamat. (~ul vantului.) 2. v. tziuitura. 3. v. fluieratura. 4. pacaneala pacanire pacanit pacanitura paraitura rapait shuieratura tzacaneala tzacanire tzacanit tzacanitura. (Un ~ ritmic.)

SHUIERAT s. 1. shuier shuierare shuieratura vijiiala vijiire vijiit vijiitura vuiet. (~ vintului.) 2. piuit piuitura shuieratura tziuit tziuitura vijiit vijiitura (rar) piuiala. (~ glontzului.) 3. fluier fluierat fluieratura shuier shuieratura. (Sa auzit un ~.) 4. pacaneala pacanire pacanit pacanitura piriitura rapait shuieratura tzacaneala tzacanire tzacanit tzacanitura. (Un ~ ritmic.)