8 definiții pentru sfârșit (adj.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

sfârșit2, a [At: COD. VOR.110/6 / V: (reg) fârșit / Pl: ~iți, ~e / E: sfârși] 1 (D. manifestările oamenilor, acțiuni, fenomene etc. în desfășurare) Care a parcurs ultima etapă Si: gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv) săvârșit2, (reg) scăpătat2. 2 (D. viață, suflet etc.) Care a ajuns la ultimul moment. 3 (D. viață, suflet etc.) Care s-a încheiat. 4 (Îvr) Total. 5 (Înv) Înfăptuit. 6 (Pex) Perfect. 7 (D. ființe) Mort. 8 (D. oameni) Care are o senzație de slăbiciune, de leșin. 9 Care are o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt2, secat2, secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit. 10 (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă o oboseală accentuată, o slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt2, secat2, secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit.

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.

SFÎRȘÍT2, -Ă, sfîrșiți, -te, adj. Istovit peste măsură, lipsit de puteri, sleit. Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.

SFÎRȘIT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 3. leșinat. (Om ~ de foame.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.

Intrare: sfârșit (adj.)
sfârșit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitul
  • sfârșitu‑
  • sfârși
  • sfârșita
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiții
  • sfârșite
  • sfârșitele
genitiv-dativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitului
  • sfârșite
  • sfârșitei
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiților
  • sfârșite
  • sfârșitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfârșit, sfârșiadjectiv

  • 1. Care a fost dus până la capăt. DEX '09 DEX '98
  • 2. Care a fost epuizat, consumat. DEX '09 DEX '98
  • 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. DLRLC
    • format_quote Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. DLRLC
    • format_quote Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfârși DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.