sfârșit², ~ă a [At: COD. VOR.110/6 / V: (reg) fârșit / Pl: ~iți, ~e / E: sfârși] 1 (D. manifestările oamenilor, acțiuni, fenomene etc. în desfășurare) Care a parcurs ultima etapă Si: gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv) săvârșit², (reg) scăpătat². 2 (D. viață, suflet etc.) Care a ajuns la ultimul moment. 3 (D. viață, suflet etc.) Care s-a încheiat. 4 (Îvr) Total. 5 (Înv) Înfăptuit. 6 (Pex) Perfect. 7 (D. ființe) Mort. 8 (D. oameni) Care are o senzație de slăbiciune, de leșin. 9 Care are o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt², secat², secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit. 10 (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă o oboseală accentuată, o slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt², secat², secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit.

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.

SFÎRȘÍT², -Ă, sfîrșiți, -te, adj. Istovit peste măsură, lipsit de puteri, sleit. Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16.

SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.

SFÎRȘIT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 3. leșinat. (Om ~ de foame.)

SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.