scriitură sf [At: SPĂTARUL MILESCU, LET² I, 118 / P: scri-i~ / Pl: ~ri / E: scrie + -tură] 1-6 (Înv) Scriere (6, 11-15). 7 (Nob) Conținut al unei opere (literare). 8 (Îvr; îs) ~ înăuntru Inscripție. 9 (Liv) Modalitate literar-artistică specifică de exprimare a unui conținut. 10 (Spc) Fel particular de a alcătui și de a asocia (logic) propozițiile unui text (literar). 11 Aspect tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. 12 (Reg) Cusătură cu arnici.

SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. Fel de a scrie; scriere, scris. Cunoști slova asta... Mihai se uită la scriitură. D. ZAMFIRESCU, R. 214. Găsesc pe masă un bilet cu scriitura mărunțică. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Fel de scriere, sistem grafic. S-a pus d. Niță pe brînci, în așteptarea concursului, să-și facă mîna, exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri: engleze, italice, gotice. CARAGIALE, O. II 245. 2. Text; p. ext. cuprins al unei scrieri. Aș cere... o istorie care să aibă în scriitura ei toate țările și mările. CAMILAR, N. II 371. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la un instrument muzical.

SCRIITÚRĂ s.f. Modalitatea de a scrie, de a realiza actul scrisului; artă scriitoricească. V. stil. [< scrie, după fr. écriture].

SCRIITÚRĂ s. f. 1. modalitatea de a scrie o operă beletristică, de a realiza actul scrisului. ◊ artă scriitoricească. 2. aspect tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. (după fr. écriture)

scriitúră f., pl. ĭ. Scriere, scris, felu de a scrie în ceĭa ce privește forma literelor: o scriitură verticală. Lucru scris.

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scriitúră s. f. (sil. scri-i-), g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

SCRIITÚRĂ s. condei, scris, (pop.) slovă. (Are o ~ regulată.)

SCRIITÚRĂ s. v. grafie, lucrare, operă, scriere, scris, text.

SCRIITURĂ s. condei, scris, (pop.) slovă. (Are o ~ regulată.)

scriitură s. v. GRAFIE. LUCRARE. OPERĂ. SCRIERE. SCRIS. TEXT.