SĂCRÉT, -EÁTĂ, săcreți, -te, adj. (Popular; și în formele secret, sicret, sîcret) 1. (Despre locuri, case) Pustiu, nelocuit. Ce vînturi te poartă prin locurile aceste secrete? RETEGANUL, P. II 65. Li se mai urîseră și lor prin cei codri săcreți. id. ib. I 45. Lung îi drumul și sîcret. ȘEZ. VI 122. 2. Afurisit, blestemat. Durerea acestor sîcrete ciolane. ȘEZ. II 20. ◊ (Substantivat, ca epitet pe lîngă un nume) Își mai astîmpărase puțin sicreata de foame. PAMFILE, S.T. 160. Vor scăpa de săcreata de cătănie. RETEGANUL, P. V 81. Luă arcul încordat, Cum e bun de săgetat, Ș-o sicreată De săgeată. La HEM 1487. ◊ (Substantivat, în imprecații) Mînca-te-ar sicreata, moarte, Rea ești și fără dreptate. MARIAN, Î. 281. Lasă-l sîcretului de tutun. ȘEZ. XIX 137. – Variante: secrét, -eátă, sicrét, -eátă, sîcrét, -eátă adj.

săcret a. Mold. 1. primejdios: loc săcret; 2. drăcesc: lemn săcret. [Cf. lat. SECRETUS]. ║ m. necuratul: du-te la săcretu!

SECRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.

SICRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.

SÎCRÉT, -EÁTĂ adj. v. săcret.

SECRÉT³, -EÁTĂ adj. v. săcret.

SĂCRÉT adj. v. ascuns, deșert, dosit, dosnic, ferit, gol, izolat, lăturalnic, necălcat, necultivat, nelocuit, nepopulat, nestrăbătut, neumblat, pustiu, retras, sălbatic, singuratic, tainic, tăinuit, vid.

SĂCRÉT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

săcret adj. v. ASCUNS. DEȘERT. DOSIT. DOSNIC. FERIT. GOL. IZOLAT. LĂTURALNIC. NECĂLCAT. NECULTIVAT. NELOCUIT. NEPOPULAT. NESTRĂBĂTUT. NEUMBLAT. PUSTIU. RETRAS. SĂLBATIC. SINGURATIC. TAINIC. TĂINUIT. VID.

săcret adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.

SĂCRÉTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

săcretul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

secrét (-eátă), adj. – 1. Deșert, abandonat. – 2. Retras, izolat. – 3. Afurisit, blestemat. – 4. Ascuns. – 5. (S. n.) Pustiu, loc frecventat de duhurile rele. – 6. (S. n.) Taină. – 7. (S. n., înv.) Parolă. – Var. săcret. Lat. secrētus (Pușcariu 1575; REW 7765; Tiktin; Candrea), cf. alb. škretë. Este popular numai în Trans., sensurile 4 și 6-7 reproduc fr. secret. Sensul de „blestemat” care se explică suficient pornind de la ideea de „gol”, cf. pustiu, poate a fost înțeles ca o continuare a seriei proclet, treclet. Der. (din fr.) secreta, vb.; secretar, s. m.; secretariat, s. n.; secrețiune, s. f.

săcrét, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi, 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu, 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea, 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria, 2001: 70); „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco, 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri (arhaice) numai în Transilvania și Maramureș. – Lat. secretus „singuratic, izolat” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

săcrét, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria 2001: 70). „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri numai în Transilvania. – Lat. secretus, cf. alb. škretë.