rotocol [At: LB / V: ~coală sf, ~oghele, sfp ~ogoală, ~ogol (Pl și: ~ogoluri) / Pl: ~oale / E: roată¹ + ocol] 1 sn Imagine, contur, figură sau corp în formă de inel sau de cerc. 2 sn (Îlav) În ~ sau în ~ oale În formă de cerc sau în spirală. 3 sn (Îal) De jur împrejur. 4 sn Suprafață rotundă. 5 sn (Reg) Șir lung de fân cosit, format din adunarea brazdelor de o parte și de alta spre mijlocul fânațului. 6 sn Rotire (2). 7 sn (Îlav) De-a ~ogolu De-a rostogolul (1). 8 sn (Îe) A da ~ (sau ~oale) cuiva (sau Ia ceva) A-i da târcoale. 9 sfp (Bot) Brumărele (3) (Phlox paniculata). 10 sfp (Bot; șîf rotoghele) Ochiul-boului (Callistephus chinensis). 11-12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape (și melodia pe care se dansează). 13-14 a, av (Pop) Rotund (1-2). 15 a (Reg) Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.

ROTOCÓL¹, rotocoale, s. n. 1. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. În casă era întunerec. Numai focul din vatră răspîndea un rotocol de lumină roșcată. REBREANU, R. I 204. Rotocolul de lămîie ce plutește în fiece pahar i-adoarme prin rotirea sa leneșă și fermecată. DELAVRANCEA, S. 140. Fine arabescuri în octogone, rotocoale și romboide. ODOBESCU, S. II 188. ◊ Loc. adj. și adv. În rotocol = în spirală. Berbecele... are coarnele... învîrtite în rotocol ca un melc. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Suprafață rotundă. Pămîntul a pierit de sub copite... cum piere gheața în rotocolul copcii. GALACTION, O. I 74. (În forma rotogol) Ți-am scos plugul din ogor Și-am arat un rotogol. HODOȘ, P. P. 202. ◊ (Adverbial) În cerc Sub cer [vulturii] se rotesc rotocol. BENIUC, V. 113. 2. Mișcare sau trăsătură descriind unul sau mai multe cercuri; rotire. Și-a pus iscălitura complicată cu fel de fel de rotocoale și de puncte. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a înconjura pe cineva (sau ceva) de mai multe ori, a-i da tîrcoale. Vodă... la cal mi se uita, Rotocoale îi dădea. La TDRG. A da rotocol = a se roti, a se mișca în cerc. – Variantă: rotogól (COȘBUC, AE. 16, HODOȘ, P. P. 202), rotogoale (DUMITRIU, N. 227, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 166) și rotogoluri (CAMILAR, N. I 241), s. n.

ROTOCÓL ~oále n. 1) Figură sau corp în formă de cerc. ~oale de fum. ◊ În ~ în (formă de) spirală. 2) Mișcare circulară; rotire; roată. * A da ~oale cuiva (sau la ceva) a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a da târcoale. /roată + ocol

rotocol n. cerc, disc circular. [Compus sinonimic ibrid, format din lat. rota și slav. ocol].

rotocól și -gól n., pl. oale (met. din tîrcol și torocală. V. otrocol. Cp. și cu rostogol și vîrcol). Vest. Lucru rătund: copiiĭ aŭ tăĭat rotogoale de hîrtie, locomotiva scotea rotogoale de fum. V. volbură și sul.

rotogol, ~oală sn vz rotocol

ROTOGÓL¹ s. n. v. rotocol¹.

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocól s. n., pl. rotocoále

rotocol

rotocol.

ROTOCÓL s. 1. v. cerc. 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.)

ROTOCÓL s. v. întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit, învârtitură, răsucire, roabă, rotație, rotire, rotit.

ROTOCOL s. 1. cerc, (rar) armean. (~ la suprafața unei ape.) 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.)

rotocol s. v. ÎNTOARCERE. ÎNVÎRTEALĂ. ÎNVÎRTIRE. ÎNVÎRTIT. ÎNVÎRTITURĂ. RĂSUCIRE. ROABĂ. ROTAȚIE. ROTIRE. ROTIT.

rotocoale s. pl. v. BRUMĂREA. OCHIUL-BOULUI.

a băga rotocoale expr. a fuma