rival, ~ă [At: IST. AM. 33^v/3 / Pl: ~i, ~e / E: fr rival, lat rivalis, ger Rival] 1-2 smf, a (Persoană) care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași funcție, avantaj, situație etc. Si: adversar (3), concurent (1), (înv) râvnaci (4). 3 smf Persoană care aspiră, deodată cu alta, la dragostea aceleiași persoane. 4 smf Persoană care este (sau aspiră să fie) egală cu alta în merite, în renume Cf emul. 5-6 smf (Îljv) Fără (de) ~ Fără asemănare.

RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență cu alta, la aceeași situație, la aceleași succese; concurent, adversar. Nerăbdătoare să-l vadă scos din domnie pe Bibescu și mai ales pe rivala ei personală, Maricica-doamna. CAMIL PETRESCU, O. II 508. Aflînd despre mișcarea periculosului rival, Petru cel Șchiop începu a-și organiza armata. HASDEU, I. V. 183. ◊ Fig. Doi rivali erau acum: un armăsar negru și o iapă sură. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ Persoană care aspiră, deodată cu alta, la dragostea aceleiași persoane. Sîntem rivali!... Unul din noi, dar, e de prisos pe lume; trebuie să piară! ALECSANDRI, T. I 396. Hotărîsem să mă duc la rivala mea. NEGRUZZI, S. I 52. Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi poci să vorbesc. ALEXANDRESCU, M. 134. ♦ Persoană care are merite egale sau e la fel de talentată cu o altă persoană. Poetul iubește natura și în privința asta el are puțini rivali în literatura romînească. GHEREA, ST. CR. I 142. ◊ Expr. Fără rival = fără pereche, fără asemănare, cu care nu se poate nimeni măsura; inegalabil.

RIVÁL, -Ă s.m. și f. Cel care năzuiește, aspiră la aceleași funcții, avantaje, situații cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Fără rival = fără seamăn, fără pereche; inegalabil. [< fr. rival, it. rivale, lat. rivalis].

RIVÁL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care aspiră la aceleași funcții, avantaje, situații cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ fără ~ = fără seamăn; inegalabil. (< fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival)

RIVÁL ~i m. Persoană care aspiră, în concurență cu alta, în atingerea aceluiași scop; adversar; concurent. ◊ Fără ~ fără pereche; inegalabil. /<fr. rival, lat. rivalis, ~e, germ. Rival

rival a. și m. care aspiră la ceva odată cu altul: popoare rivale.

*rivál, -ă adj. (lat. rivalis, riveran care, ca să-șĭ ude grădina pin canale, ĭa apă din acelașĭ rîŭ cu altu, și pin urmare, dacă cel de la deal ĭa prea multă apă, luĭ nu-ĭ ajunge, saŭ, dacă vine prea multă apă și e amenințat de inundare, el caută s’o’ndrepte spre grădina vecinuluĭ. De aci ura saŭ rivalitatea!). Concurent, competitor, care aspiră la ceĭa ce aspiră și altu și care nu poate fi de cît al unuĭa: Roma și Cartaginea eraŭ rivale la domnia Mediteraneĭ. Subst. Ceĭ doĭ rivalĭ. V. emul.

rivál s. m., pl. riváli

rivál s. m., pl. riváli

RIVÁL s. 1. v. adversar. 2. v. concurent.

RIVAL s. 1. adversar, concurent, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la luptă.) 2. concurent, emul. (~ cuiva în cîmpul literaturii.)