recunoscut, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. I, 320 / Pl: ~uți, ~e / E: recunoaște] 1 Identificat. 2 Acceptat (ca bun, ca valabil). 3 Consacrat ca autoritate în materie. 4 (D. un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. 5 Mărturisit. 6 (D. un copil natural) Declarat ca legitim.

RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. Răufăcătorul recunoscut și-a mărturisit fapta. 2. Admis, acceptat (ca bun, ca valabil, ca existent, ca adevărat). Adevăr recunoscut. ♦ (Despre persoane) Consacrat ca autoritate în materie. Talent poetic unanim recunoscut. ♦ Mărturisit, declarat. Vină recunoscută. ♦ (Jur.; despre un copil natural) Declarat ca legitim. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. 3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut; care a făcut obiectul unei recunoașteri (3).

RECUNOSCÚT, -Ă adj. Cunoscut; admis, acceptat ca autoritate în materie; celebru, notoriu. ♦ Declarat, mărturisit. [< recunoaște].

RECUNOSCÚT, -Ă adj. 1. identificat, cunoscut. 2. admis, acceptat (ca valabil). ◊ considerat, consacrat ca autoritate în materie; celebru. ◊ declarat, mărturisit. (< recunoaște)

*recunósc, -noscút, a -noáște v. tr. (re- și cunosc, după lat. re-cognóscere și fr. reconnaître). Îmĭ aduc aminte și cunosc ĭar ceĭa ce am cunoscut odată: recunosc un amic pe care nu l-am văzut de mult, cînele recunoaște drumu (Pop. cunosc). Disting după oare-care semne: l-am recunoscut după voce (Pop. cunosc). Ajung să constat: judecătoru ĭ-a recunoscut inocența. Admit, (mărturisesc, declar) ca adevărat, ca existent, ca legitim: recunosc c’am greșit, recunosc existența luĭ Dumnezeŭ, recunosc chitanțele iscălite de mine, statele vecine aŭ recunoscut imediat independența nouluĭ stat. Arăt recunoștință (gratitudine): recunosc serviciu pe care mi l-aĭ făcut atuncĭ (Pop. cunosc). Arm. Observ (explorez de aproape locurile și pozițiunile dușmanuluĭ în ainte de luptă: ofițeru recunoscuse bine pozițiunile. Jur. Declar că eŭ i-s tată, vorbind de un copil natural: tatăl luĭ l-a recunoscut. V. refl. Constat că-mĭ seamănă: bătrînu, văzînd mila fiuluĭ, se recunoscu pe sine. Mă regăsesc: în ceata asta de șarlatanĭ, el singur nu se maĭ recunoștea.

RECUNOSCÚT adj. 1. identificat. (Hoț ~.) 2. v. fățiș. 3. v. acceptat. 4. v. consacrat.

RECUNOSCUT adj. 1. identificat. (Hoț ~.) 2. declarat, deschis, fățiș, mărturisit, vădit, (livr.) manifest. (Dușman ~ al războiului.) 3. acceptat, admis, (înv.) recept. (O opinie ~.) 4. consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, renumit, reputat, vestit. (Un sportiv ~.)

Recunoscut ≠ nerecunoscut