optziuni
  • info

12 definitzii pentru rectziune

din care

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

RECTZIÚNE rectziuni s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvant de a primi un determinant care trebuie sa aiba o anumita forma flexionara sau o anumita constructzie prepozitzionala; legatura dintre cuvinte shi determinantele lor; regim. [Pr.: tziu] Din fr. rection germ. Rektion.

RECTZIÚNE rectziuni s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvant de a primi un determinant care trebuie sa aiba o anumita forma flexionara sau o anumita constructzie prepozitzionala; legatura dintre cuvinte shi determinantele lor; regim. [Pr.: tziu] Din fr. rection germ. Rektion.

rectziune sf [At: N. II 30/6 / V: (inv) ~ie / E: fr rection ger Rektion] 1 (Grm) Proprietate a unui cuvant de a primi un determinant care trebuie sa aiba o anumita forma flexionara sau o anumita constructzie prepozitzionala Si: regim (13). 2 Legatura dintre cuvinte shi determinantele lor.

RECTZIÚNE s. f. (Gram.) Calitatea unui cuvint de a atrage in fraza un anumit determinant; legatura dintre cuvinte shi determinantele lor.

RECTZIÚNE s.f. Calitatea unui cuvant de a atrage in fraza un anumit determinant; legatura stabilita intre cuvinte shi determinantele lor. [Pron. tziu. / < fr. rection cf. lat. rectio conducere].

RECTZIÚNE s. f. calitatea unui cuvant de a atrage in fraza un anumit determinant; regim (5). (< fr. rection germ. Rektion)

RECTZIÚNE ~i f. lingv. Proprietate a unui cuvant de a impune determinantului o forma de caz oblic. [Sil. tziu] /<fr. rection germ. Rektion

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

rectziúne (tziu) s. f. g.d. art. rectziúnii; pl. rectziúni

rectziúne s. f. (sil. tziu) g.d. art. rectziúnii; pl. rectziúni

Dictzionare relatzionale

Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).

RECTZIÚNE s. (GRAM.) regim.

RECTZIUNE s. (GRAM.) regim.

Dictzionare specializate

Explica intzelesuri specializate ale cuvintelor.

rectziúne s.f. Reprezinta alaturi de acordul gramatical o forma de manifestare a constrangerilor sintactice in cadrul relatziilor de subordonare regentul impunand termenului subordonat o restrictzie de caz sau de prepozitzie.

rectziúne s.f. Reprezinta alaturi de acordul gramatical o forma de manifestare a constrangerilor sintactice in cadrul relatziilor de subordonare regentul impunand termenului subordonat o restrictzie de caz sau de prepozitzie.

RECTZIÚNE s. f. (< fr. rection germ. Rektion cf. lat. rectio onis „conducere”): 1. forma de exprimare a unui raport sintactic in care termenul 1 (regent sau element relatzional) impune termenului numarul 2 (subordonat) categorii gramaticale morfologice care termenul numarul 2 nu le are (timp persoana numar caz etc.). Astfel verbele impun forme flexionare la un anumit timp la un anumit caz la o anumita persoana iar prepozitziile forme flexionare la un anumit caz (genitiv dativ sau acuzativ). 2. legatura intre determinate shi determinantele lor; regim (v. regím).

Intrare: rectziune
rectziune substantiv feminin
  • silabatzie: rec-tzi-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rectziune
  • rectziunea
plural
  • rectziuni
  • rectziunile
genitiv-dativ singular
  • rectziuni
  • rectziunii
plural
  • rectziuni
  • rectziunilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

rectziune, rectziunisubstantiv feminin

  • 1. gramatica Calitate a unui cuvant de a primi un determinant care trebuie sa aiba o anumita forma flexionara sau o anumita constructzie prepozitzionala; legatura dintre cuvinte shi determinantele lor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: regim
etimologie:

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.