RECTZIÚNE s. f. (< fr. rection germ. Rektion cf. lat. rectio onis „conducere”): 1. forma de exprimare a unui raport sintactic in care termenul 1 (regent sau element relatzional) impune termenului numarul 2 (subordonat) categorii gramaticale morfologice care termenul numarul 2 nu le are (timp persoana numar caz etc.). Astfel verbele impun forme flexionare la un anumit timp la un anumit caz la o anumita persoana iar prepozitziile forme flexionare la un anumit caz (genitiv dativ sau acuzativ). 2. legatura intre determinate shi determinantele lor; regim (v. regím).