razna av [At: LB / V: (rar) a~, ~nă / E: slv разьно] 1 (Pe lângă verbe de mișcare) Fără o țintă precisă. 2 Neținând seama de drum sau de direcție. 3 La întâmplare. 4 (Rar; precedat de pp „de-a”) La întâmplare. 5 (Îe) A o lua ~ A divaga. 6 (Îae) A bate câmpii. 7 (Îae) A exagera. 8 (Adesea urmat de pp „de” sau în construcție cu verbele „a sta”, „a ține” etc.) La o parte Si: izolat.

RÁZNA adv. 1. (În construcție cu «a o lua», «a o apuca» sau cu diferite verbe de mișcare) Fără o țintă precisă, neținînd seamă de drum, de direcție. Necăjit se repezi înaintea vitelor care o luaseră razna spre fundul ogrăzii. REBREANU, R. II 60. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. Copilul, coborîndu-se din copaci, o apucă razna pe cîmp. ISPIRESCU, L. 391. Fata umbla mai adesea razna prin păduri. ODOBESCU, S. III 205. ◊ (Rar, precedat de prep. compusă «de-a») Fugea de-a razna pe răzoare. COȘBUC, P. I 242. 2. (Mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a se ține» etc.) Deoparte, la o parte, la oarecare distanță de... (Flăcăul) a venit cam desișor în vara asta la horă la noi, dar se ținea tot razna. VLAHUȚĂ, la TDRG. Razna de satul Domnești, se vede o casă. DELAVRANCEA, S. 3. Se plimba cam razna de curtencele sale. ISPIRESCU, U. 12.

RÁZNA adv. 1) (folosit cu unele verbe ale mișcării) Fără a ști încotro merge; fără o țintă precisă; în bobote; la întâmplare. ◊ A o lua (sau a o apuca) ~ a) a merge la întâmplare; b) a apuca pe o cale greșită; a devia; a se abate; c) a judeca în mod eronat. 2) La o parte; într-o parte de...; departe. A se ține ~. / <sl. razino

razna adv. încoace și încolo: tot umblă razna pe drumuri de geaba.PANN. [Rus. RAZNYĬ, desperecheat].

rázna adv.

rázna adv.

razna

RÁZNA adv. haihui. (Umblă ~.)

RAZNA adv. haihui. (Umblă ~.)

a o lua razna expr. 1. (fig.) a o apuca pe o cale greșită, a decădea. 2. a înnebuni.