răpi¹ sfp [At: TOMESCU, GL. / E: ns cf răpi³] (Mun; îe) A merge (sau a veni, a fugi) în ~ (sau în ~le ăle mari) A merge repede.

răpi² [At: COD. VOR. 50/3 / V: (înv) hr~, hrâpi, ripi (reg) râpi / Pzi: ~pesc, (înv): 3 rapă / E: ml* rapire (= rapere)] 1 vt(a) A lua cu forța și a duce cu sine Si: a fura (15). 2 vt(a) (Fig; subiectul este „moartea”) A curma firul vieții. 3 vt(a) (Fig; cu complementul „viața”, „sufletul”, „zilele”) A distruge (4). 4 vt(a) (Fig; cu complementul „viața”, „sufletul”, „zilele”) A ucide. 5 vt(a) (C. i. un bun material) A-și însuși pe nedrept Si: a jefui, (înv) a răpști (5). 6 vt(a) (C. i. o țară, un teritoriu etc.) A lua în stăpânire cu forța armată Si: a cuceri (6), a ocupa. 7 vt(a) (Înv) A câștiga (prin luptă, prin stăruință). 8 vi (Îvr) A râvni. 9 vt (Fig) A lipsi pe cineva (prin abuz) de ceea ce are la dispoziție. 10 vt (Fig) A lua cuiva ceea ce i se cuvine. 11 vt (Fig) A lua cuiva ceea ce îi este necesar. 12 vt (Fig; îvr) A percepe ceva cu mare atenție și interes. 13 vt (Îrg) A scoate (pe cineva sau ceva) din locul unde se află (pentru a salva). 14 vr (Înv) A se înălța. 15 vt (Fig) A încânta. 16-17 vri (Ban; Trs) A se năpusti. 18-19 vtr A (se) coace înainte de vreme.

răpi³ vi [At: DA / V: h~ / Pzi: ~pesc / E: nct] 1 A respira greu. 2 A face eforturi vizible pentru a face ceva repede.

RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la ființe) A lua cu sila din locul unde se află și a duce cu sine, menținînd în puterea sa. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și... răpeau oi să le taie. DUMITRIU, N. 189. Cele trei fete ale împăratului fusese răpite de trei zmei. POPESCU, B. I 74. Răpitu-m-a de-acasă un crîncen mercenar Și-n Roma sub coroană de el am fost vîndută. ALECSANDRI, T. II 205. [Uliul] se întoarse-ndată Și răpi o găină, pe urmă două-trei. ALEXANDRESCU, P. 123. ◊ Fig. Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare Voi mă răpiți cînd vine în țară asprul ger! ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ (Poetic, mai ales cu subiectul «moartea») A lua dintre cei vii, a curma firul vieții. O mag, de zile vecinic, la tine am venit Dă-mi înapoi pe-aceea Ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I 93. Moartea... se arată, se vestește În fața bietului bolnav, pe care din vii răpește. CONACHI, P. 83. ◊ (Cu complementul «viața», «zilele») Florile... s-au jăluit Că tu viața le-ai răpit? ALECSANDRI, P. I 109. Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! id. P. P. 73. 2. A-și însuși ceva pe nedrept, a aduce în patrimoniul său; a lua cu hapca, a se face stăpîn pe... De rele ce sînt, nu pot să trăiască la un loc... Vor să-și răpească una de la alta pămînt. ISPIRESCU, L. 5. Alexandru cel Mare... răpește Pocuția. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Complementul indică persoana jefuită) Că mă răpești și mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COȘBUC, P. I 113. 3. Fig. A lipsi pe cineva (prin abuz) de ceea ce are la dispoziție, îi este necesar, i se cuvine, îi revine; a jefui. Trece la niște... nesfîrșite procese, la niște adînci dușmănii care-i răpesc liniștea și somnul. SADOVEANU, O. VIII 184. Opririle ei cu copiii mă impacientează, pentru că-mi răpesc atenția. IBRĂILEANU, A. 107. 4. Fig. A transporta într-un domeniu ireal, a fermeca, a încînta, a vrăji. Bucuriile deșarte ale lumii i-au răpit, s-au îndulcit în bunătăți – și-acum nu vor să-și mai cunoască frații. SADOVEANU, E. 107. Clima ta-i plăcută! Cerul e senin! Soarele tău dulce! Tu răpești pe cale-i orișice străin. BOLINTINEANU, O. 23. Ce gîndești, o! Margarită, Cînd de visuri ești răpită? ALECSANDRI, P. II 53. ◊ Refl. (Neobișnuit) El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește, De închide-a ei pleoape. EMINESCU, O. I 104. – Variantă: (învechit) hrăpí (ISPIRESCU, U. 10, ALECSANDRI, T. 1439, ALEXANDRESCU, M. 15) vb. IV.

A RĂPÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A lua cu forța, ducând cu sine și ținând în stăpânirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii). ◊ ~ viața (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-și însuși prin abuz de putere; a lua cu forța, însușindu-și în mod ilegal; a fura. ~ teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. ~ liniștea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenția și seducând. Lectura l-a răpit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

răpì v. 1. a apuca cu forța; 2. a lua înainte de timp: moartea răpește pe cei tineri; 3. a transporta de bucurie, de admirațiune: cum o vede, se răpește de mândrețea ei BOL., al ei suflet se răpește EM. [Lat. RAPERE; sensul 3 după fr. ravir].

hrăpi v vz răpi

HRĂPÍ vb. IV V. răpi.

hrăpì v. a răpi: veacurile al tău nume l’au hrăpit GR. AL. [Origină necunoscută].

hrăpésc, V. răpesc.

rápă, verb. V. răpesc.

rápe verb. V. răpesc.

răpésc v. tr. (lat. rápere, a răpi, vgr. ῾arpázo, vsl. grabiti [V. grăbesc]; it. rapire, fr. ravir. V. rapace, rapid, răpede). Est. Ĭaŭ cu forța: lupu a răpit o oaĭe, Austrieciĭ ne răpise Bucovina, ĭar Rușiĭ Basarabia. Fig. Ĭaŭ, nimicesc: moartea l-a răpit (= ĭ-a răpit vĭața), acest lucru ĭ-a răpit fericirea. Transport, încînt, extaziez, fac să uĭte unde se află (după fr. ravir): o melodie care te răpea. – În est rîpesc (ca’n est pîșesc îld. pășesc). Rar și hrăpesc (supt infl. slavă). Vechĭ el rape, să rapă.

răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă

răpí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răpeáscă

RĂPÍ vb. 1. a lua. (Gangsterii au ~t-o din parc.) 2. a fura. (Își ~ logodnica.) 3. a jefui, a prăda, (înv.) a răpști. (Le ~ întreaga agoniseală.) 4. a smulge. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.) 5. v. încânta.

RĂPI vb. 1. a lua. (Gangsterii au ~t-o din parc.) 2. a fura. (Își ~ logodnica.) 3. a jefui, a prăda, (înv.) a răpști. (Le ~ întreaga agoniseală.) 4. a smulge. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.) 5. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încînta, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul i-a ~.)

răpí (răpésc, răpít), vb. – A lua cu sila, a duce, a fura. – Mr. arachiu, arăchire, arap, arăpire; megl. răpes, răpiri. Lat. rapῑre (Pușcariu 1434; REW 7049; Pascu, I, 37), cf. it. rapire, fr. ravir. – Der. răpitor, adj. (care răpește, fermecător); răpitură, s. f. (pradă); rapt, s. n., din fr. rapt.

hrăpí (hrăpésc, hrăpít), vb. – 1. A gîfîi, a sufla greu. – 2. A lătra, a urla. Sl., cf. rus. chrapetĭ „a sforăi”. În Trans. și Bucov. Cf. hropot.

răpí, răpésc, vb. IV (reg.) a săpa adânc.

hrăpí, hrăpésc, vb. IV (reg.) 1. a respira greu. 2. a țipa. 3. (despre câini) a lătra.