pătimire sf [At: CANTEMIR, HR. 109 / Pl: ~ri / E: pătimi] 1 Suferință fizică sau morală Si: chin, durere, patimă. 2 (Înv) Boală. 3 (Îvr) Patimă. 4 (Îvr; pex) Părtinire.

PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. Nu cumva, din nevedere sau din ciuda depărtării, Dup-atîta pătimire să mă dai și tu uitărei. CONACHI, P. 103. ♦ (Învechit) Boală. Am cercetat dar cu de-amănuntul... spitalele pentru deosebitele pătimiri. KOGĂLNICEANU, S. A. 105.

PĂTIMÍRE ~i f. 1) v. A PĂTIMI. 2) Suferință fizică sau morală. 3) înv. Alterare de natură organică sau funcțională a stării normale a unui organism uman; boală. /v. a pătimi

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri

pătimíre s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri

PĂTIMÍRE s. v. chin.

PĂTIMÍRE s. v. afecțiune, boală, maladie.

PĂTIMIRE s. chin, durere, încercare, patimă, păs, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Cîte ~i a avut de îndurat!)

pătimire s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.