PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. Care abordează doar o anumită problemă strict precizată. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct).

punctual, ~ă [At: BREZOIANU, Î. 29/18 / P: ~tu-al / V: (înv) pont~, punt~ / Pl: ~i, ~e / E: punct + -al cf fr ponctuel] 1 a (D. oameni) Care respectă termenul sau momentul fixat Si: (reg) pontoș, (nob) punctuos. 2 a (Rar; d. verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. 3 av La timp.

PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (după punct).

PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respectă întocmai termenele fixate. ◊ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. Domnul lordache Păun simți ca întotdeauna satisfacția datoriei punctual împlinite. C. PETRESCU, O. P. I 159. 2. (Despre verbe,în opoziție cu durativ) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment.

PUNCTUÁL, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Regulat, exact; care face la timp ceea ce trebuie să facă; precis. ♦ Făcut la momentul hotărât, determinat. 2. (Despre verbe) Care arată că acțiunea se petrece într-un singur moment. [Pron. -tu-al, var. puntual, -ă adj. / cf. fr. ponctuel, it. puntuale].

PUNCTUÁL, -Ă adj. 1. (și adv.) care respectă întocmai termenul fixat; făcut la momentul hotărât; exact, precis. 2. (despre aspectul verbelor) care arată că acțiunea se referă la un singur moment al desfășurării. 3. (mat.) referitor la un punct. (< engl. punctual, după fr. poncuel)

punctuál, -ă adj. Exact, precis ◊ „Voita criză a culturii poate fi așadar atinsă (și rezolvată) în problema punctuală a instituției teatrale.” ◊ „22” 27/93 p. 15. ◊ „«Intelectualii sunt acum peste tot, și în Guvern și în Opoziție», a spus istoricul Ș.T. (ale cărui intervenții s-au dovedit punctuale și echilibrate).” ◊ „22” 46/93 p. 5; v. și PAC (din punct, după fr. ponctuel, it. puntuale; PR 1950; DEX – alte sensuri, DN3)

PUNCTUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă grijă și corectitudine în realizarea datoriilor și promisiunilor; cu responsabilitate și exactitate. 2) și adverbial Care are loc la momentul prestabilit; produs la timpul fixat. [Sil. -tu-al] /punct + suf. ~al

punctual a. care face exact, la punctul anumit.

*punctuál, -ă adj. (mlat. punctualis, d. punctum, punct; fr. ponctuel). Exact, la punctu (timpu) hotărît: plată punctuală. Exact, care execută la timp fixat: om punctual. Adv. A plăti punctual.

pontual, ~ă a vz punctual

puntual, ~ă a vz punctual

PUNTUÁL, -Ă adj. v. punctual.

punctuál (punc-tu-al) adj. m., pl. punctuáli; f. punctuálă, pl. punctuále

punctuál adj. m. (sil. punc-tu-al), pl. punctuáli; f. sg. punctuálă, pl. punctuále

punctual.

PUNCTUÁL adj. exact, parolist. (Voi fi ~; un om ~.)

PUNCTUAL adj. exact, parolist. (Voi fi ~; un om ~.)

Punctual ≠ nepunctual