PUHÁV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din sb. buhav.

puhav, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (rar) buhab, (pop) bu~, (reg) pâhav, pihav, ~ab / A și: ~hav / Pl: ~i, ~e / E: bg пухкав] 1 (D. oameni și d. părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască și umflată Si: (reg) buged, buhăit⁴, pâhăvit, (rar) pufos (5), pufăios, pufoșit, scarbăd, umflat. 2 (Olt; Mun; d. oameni; îf pâhav) Care nu rezistă la eforturi Si: bolnăvicios (1), slab. 3 (Reg; d. aluat, pâine și preparate din aluat) Moale. 4 (Pex) Proaspăt. 5 (Mun; d. boabele cerealelor; îf pâhav) Care nu are miez Si: sec. 6 (Reg; d. carne) Fraged (2). 7 (Reg; d. pământ, roci, zăpadă etc.) Care este puțin compact și se fărâmițează ușor. 8 (Reg; d. terenuri) Umed. 9 (Mol; d. mirosuri) Stricat.

PÚHAV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu carnea moale, flască (și umflată); umflat, buhăit. 2. Afânat, moale; poros, spongios. – Din scr. buhav.

PÚHAV, -Ă, puhavi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Cu carnea moale; umflat, buhăit. V. buhav. Acelui morar scurt, gras și puhav îi zicea Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 7. Madam Rinalti, somnolentă, albă și puhavă, cu ochii spălăciți, fără gene... înlocuia soțul la casă. C. PETRESCU, O. P. I 148. E gras, adică prea gras, pentru că-i așa puhav la față și voluminos. VLAHUȚĂ, O. A. III 20. 2. Afînat, înfoiat. Am mers liniștit prin omătul puhav. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 4/4. ♦ (Rar, despre un material tare) Spongios. Cu fața zbîrcită ca o stîncă puhavă și scobită de părăie, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. – Accentuat și: puháv. – Variantă: púhab (CONTEMPORANUL, II 760) adj.

PÚHAV ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are o constituție fizică plină și moale. 2) (despre alimente, substanțe, materii etc.) Care este înfoiat; afânat. Chiflă ~ă. Pământ ~. /<bulg. buhkav

puhav a. Mold. 1. umflat (despre aluat); 2. bombat: o stâncă puhavă și scobită EM. [V. buhav].

buháv, ~ă a vz puhav

pâhav, ~ă a vz puhav

pihav, ~ă a vz puhav

puhab, ~ă a vz puhav

PÚHAB, -Ă adj. v. puhav.

búhab, búhav, púhav și púhab adj. (sîrb. buhav și puhab, ușor, pufos. V. bufnesc, puf). Est. Buhăit, gras bolnăvicĭos: cu fața buhavă (VR. 1911, 8, 210). – În vest (maĭ rar) -áb, -áv.

púhab și púhav, V. buhab.

púhav adj. m., pl. púhavi; f. púhavă, pl. púhave

púhav adj. m., pl. púhavi; f. sg. púhavă, pl. púhave

puhav

puhav.

PÚHAV adj. 1. fleșcăit, moale, (livr.) flasc. (Are o carne ~.) 2. v. buhăit.

PÚHAV adj. v. afânat, apătos, apos, jilav, moale, poros, proaspăt, pufos, rar, reavăn, spongios, ud, umed.

PUHAV adj. 1. fleșcăit, moale, (livr.) flasc. (Are o carne ~.) 2. buhăit, umflat, (reg.) buged, searbăd, (Transilv.) pufăios. (O față ~.)

puhav adj. v. AFÎNAT. APĂTOS. APOS. JILAV. MOALE. POROS. PROASPĂT. PUFOS. RAR. REAVĂN. SPONGIOS. UD. UMED.

púhab, -ă, puhabi, -e, adj. – (reg.) Afânat, făinos, moale, dospit. – Din srb. buhav „ușor, pufos” (Scriban, DEX); din bg. puhav (MDA).

púhab, -ă, adj. – Afânat, făinos, moale, dospit. – Din srb. buhav (DEX); magh. puha „moale” (Țurcanu).