provocare sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 90 / Pl: ~cări / E: provoca] 1 Incitare a cuiva printr-un act de sfidare, printr-un gest șocant etc. Si: ațâțare (4), instigare, întărâtare, (rar) provocație (1). 2 (Jur; spc) Aducere a cuiva într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni Si: (rar) provocație (2). 3 Chemare la luptă, la o întrecere, la o competiție etc. Si: provocație (3). 4 Cauzare (2). 5 Somare. 6 (Ccr; rar) Somație scrisă Si: (rar) provocație (6). 7 (Spc) Producere intenționată a unui eveniment, proces sau fenomen Si: stârnire, (rar) provocație (7). 8 (Înv; Trs) Referire.

PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca. 1. Întărîtare, ațîțare, instigare la acțiuni nesocotite sau necinstite. Bărbatul tînăr și cu profil tăios... o privi cu un fel de provocare. C. PETRESCU, A. 323. 2. Producere artificială a unei boli (folosită uneori în medicină, ca mijloc terapeutic împotriva altei boli). Provocarea unui acces de malarie. 3. Chemare la o întrecere, la o luptă, la o discuție. Le trimise a doua zi o provocare la duel. CAMIL PETRESCU, O. II 349.

PROVOCÁRE s.f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; (spec.) ațâțare, instigare. [< provoca].

PROVOCÁRE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca)

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

provocáre s. f., g.-d. art. provocắrii; pl. provocắri

provocáre s. f., g.-d. art. provocării; pl. provocări

PROVOCÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. asmuțire. 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stârnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

PROVOCÁRE s. v. raportare, referință, referire.

PROVOCARE s. 1. ațîțare, incitare, instigare, instigație, întărîtare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.) 2. asmuțire, ațîțare, întărîtare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.) 3. sfidare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la luptă.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stîrnire. (~ unei stări de...) 6. cauzare, declanșare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.)

provocare s. v. RAPORTARE. REFERINȚĂ. REFERIRE.

PROVOCARE. Subst. Provocare, provocație (rar), instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), ațîțare, întărîtare, zgîndărire (fig.), asmuțire, asmuțare (pop.), zădărîre, stîrnire, montare (fig.). Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Adj. Provocator, instigator, incitator (livr.), răzvrătitor (rar), ațîțător. Instigat, incitat (livr.), ațîțat, întărîtat, asmuțit, sumuțat (pop.), zâdărît. Vb. A provoca, a instiga, a incita (livr.), a agita (fig.), a ațîța, a întărîta, a zgîndări (fig.), a asmuți. a sumuța (pop.), a zădărî, a stîrni, a monta (fig.). V. amenințare, intrigă, răzvrătire.

provocare, provocări s. f. (bun.) situație dificilă, dar incitantă, care pune la încercare calitățile, priceperea, îndemânarea cuiva.