prostire² sf [At: CR (1833), 195¹/39 / E: prosti¹] 1-2 (Trecere în) stare de îndobitocire. 3 Pierdere a inteligenței, a capacității de judecată. 4 Degradare a calității unui obiect. 5 Inducere în eroare.

prostire³ sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 288 / Pl: ~ri / E: prosti²] (Înv) 1 Demisie. 2 Abdicare (1).

PROSTÍRE¹ s. f. Acțiunea de a (se) prosti; înșelare, amăgire.

prostíre s. f., g.-d. art. prostírii; pl. prostíri

prostíre (faptul de a prosti, cearșaf) s. f., g.-d. art. prostírii; (cearșafuri) pl. prostíri

PROSTÍRE s. 1. îndobitocire, tâmpire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.) 2. v. înșelare. 3. degradare. (~ calității unei mărfi.)

PROSTÍRE s. v. abdicare, cearșaf, cergă, cuvertură, demisie, învelitoare, pătură, velință.

PROSTIRE s. 1. îndobitocire, tîmpire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.) 2. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 3. degradare. (~ calității unei mărfi.)

prostire s. v. ABDICARE. CEARȘAF. CERGĂ. CUVERTURĂ. DEMISIE. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.