prihană sf [At: (cca 1679-1680) GCR I, 242/24 / V: (îvr) ~igh~ / Pl: ~ne, (înv) ~hăni / E: ucr пригана, pn przygana] 1 (Înv) Acuzare. 2 (Înv) Blam. 3 (Iuz; îlv) A-i arunca (sau a-i zice) ~ A învinui. 4 (Iuz; îal) A reproșa. 5 (Rar) Faptă care încalcă morala Si: (înv) prihănie (1), prihănire (3). 6 (Îla) Fără (de) ~ Nevinovat. 7 (Îal) Cast.

PRIHÁNĂ, (rar) prihane, s. f. (Astăzi rar) Pată morală, necinste; păcat. Cartea sufletelor?... De-i căta, Pentru-o foaie luminoasă cum ești tu, iubite bane, Cîte altele mînjite de-ale răului prihane. Ghemuiesc, în mii de cute, vechi dureri în veci aprinse. DAVILA, V. V. 61. ◊ (Mai ales în loc. adj.) Fără (de) prihană = curat, pur, nepătat, nevinovat; cast. Lăsați împăratului cununa sa fără de prihană. SADOVEANU, D. P. 139. Bunătate fără de margini și cinste fără prihană. HOGAȘ, H. 46. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană, Și tu soare luminate, Trupșor făr-de păcate. ALECSANDRI, P. P. 29.

PRIHÁNĂ f. Vină morală. ◊ Fără ~ curat; nevinovat; neprihănit. /<ucr. pryhana

prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].

prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.

prighană sf vz prihană

prihánă (rar) s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne

prihánă s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháne

PRIHÁNĂ s. v. abatere, acuzare, acuzație, blam, blamare, condamnare, culpabilitate, culpă, dezaprobare, eroare, greșeală, imputare, imputație, înfierare, învinovățire, învinuire, neaprobare, păcat, pângărire, profanare, reprobare, reproș, respingere, spurcare, stigmatizare, vină, vinovăție.

prihană s. v. ABATERE. ACUZARE. ACUZAȚIE. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. CULPABILITATE. CULPĂ. DEZAPROBARE. EROARE. GREȘEALĂ. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. ÎNFIERARE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. NEAPROBARE. PĂCAT. PÎNGĂRIRE. PROFANARE. REPROBARE. REPROȘ. RESPINGERE. SPURCARE. STIGMATIZARE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

prihánă (prihắni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.