PRÉOT preotzi s. m. (In majoritatea religiilor primitive sau superioare) Persoana care oficiaza cultul religios fiind in aceasta postura mijlocitor intre om shi divinitate shi reprezentand pe semenii sai in sfera sacrului fara a o perturba; popa. ♦ Fig. Persoana care slujeshte un ideal o invatzatura; apostol. ◊ Mare preot = conducatorul suprem al cultului (la vechii evrei egipteni etc.). Lat. presbiterum.

preot sm [At: COD. VOR. 48/4 / V: (inv) preut (reg) priot priut / Pl: ~otzi / E: ml praesbiter] 1 Persoana care savarsheshte ritualurile unui cult religios. 2 (Spc; in biserica creshtina) Persoana din cler care oficiaza serviciile religioase shi indeplineshte toate formele cultului creshtin Si: parinte (pfm) popa¹ (inv) oltarnic (reg) popeaza poponetz².

PRÉOT preotzi s. m. Slujitor al unui cult religios investit cu dreptul de a oficia actele de cult; popa. ♦ Fig. Cel care slujeshte un ideal o invatzatura; apostol. ◊ Mare preot = conducatorul suprem al cultului (la vechii evrei egipteni etc.). Din lat. presbiterum.

PRÉOT preotzi s. m. Persoana care savirsheshte ritualurile unui cult religios; (in biserica creshtina) persoana din cler care oficiaza serviciile religioase shi indeplineshte toate formele cultului creshtin; (popular) popa. Titu Herdelea se pomeni intro buna zi cu preotul Belciug din Pripas. REBREANU R. I 282. Clopotele grele Rasunau cu jele SHi preotzi cintau Oameni sadunau PeAna ongropau. COSHBUC P. II 162. Ashtepta un ceas sa vie preotul. NEGRUZZI S. I 91. ◊ Fig. Cel ce slujeshte un ideal cel ce propovaduieshte un crez o invatzatura; apostol. SHi bogat in saraciai k un astru el apune Preot deshteptarii noastre semnelor vremii profet. EMINESCU O. I 32.

PRÉOT ~tzi m. 1) (mai ales in biserica ortodoxa) Slujitor al cultului; popa. 2) fig. Persoana care slujeshte cu devotament unui ideal unei cauze; apostol. /<lat. praesbiter

preot m. 1. cel ce prezida ceremoniile cultului; 2. in biserica creshtina cel consacrat serviciului divin; 3. fig. profet: preot deshteptarii noastre EM. [Vechiurom. preut = lat. vulg. PREBITER (clasic PRESBYTER) lit. batran (= venerabil) numire onorifica k calugar shi staretz].

préot sh. a. V. preut.

preut sm vz preot

priot¹ sm vz preot

priut sm vz preot

feméiepréot s. f. Femeie care indeplineshte functzia de preot (in cadrul bisericii anglicane) ◊ „La Catedrala din Bristol a Bisericii Anglicane a avut loc ceremonia primirii in randul preotzilor a primei femei. Evenimentul este urmarea deciziei Bisericii Anglicane de a hirotonisi femeipreot decizie mult discutata shi contestata de Biserica Catolica.” R.l. 14 III 94 p. 8; v. shi Luc. 5 V 84 p. 12 ◊ „22” 43/96 p. 16 //din femeie + preot//

préut m. (lat. pop. prébiter tri ild. presbiter batrin preut infl. de praebére a oferi d. vgr. presbýteros maĭ batrin preut présbys batrin; it. prete fr. prêtre sp. pg. preste; germ. priester. V. prezbit). Cp. cu calugar staretz senior). Persoana oficiala care face serviciu divin in biserica orĭ la alte ceremoniĭ afara din biserica: preut creshtinesc budist sh. a. Fig. Persoana demna de veneratziune: acest profesor e un adevarat preut in clasa luĭ. SHi préot (Munt.) shi preót (Trans. Ban.). Oficial shi prevíter fem. ítera (ngr. presviteros téra). Gradele cleruluĭ de mir sint: diacon shi preut k: sachelar econom stavrofor) ĭar ale calugariiĭ: ierodiacon (ipo shi arhidiacon) ieromonah (singhel protosinghel arhimandrit fara mitra saŭ cu mitra [mitrofor]) shi arhiereŭ (episcop arhiepiscop mitropolit patriarh). V. popa parinte hoge rabin.

préot s. m. pl. préotzi

préot s. m. pl. préotzi

preot.

PRÉOT s. (BIS.) parinte popa (livr.) pastor sacerdot. (~ ortodox.)

PREOT s. (BIS.) parinte popa (livr.) sacerdot. (~ ortodox.)

préot (préotzi) s. m. Prezbiter sacerdot. Var. mold. preut Trans. preót. Mr. preftu istr. prewt. Lat. prĕbĭter var. vulgara a lui prĕsbyter (Densusianu Hlr. 126; Pushcariu 1375; CandreaDens. 1441; REW 6750) cf. alb. prift (Philippide II 651) vegl. prat it. prete (abruz. préute) prov. v. fr. preire cat. prévere. Der. (toate cu var. mold.) preoteasa s. f. (nevasta de preot); preotzi vb. (a sluji k preot); preotzie s. f. (sacerdotziu); preotzesc adj. (sacerdotal); preotzeshte adv. (k preotzii); preotzime s. f. (adunare de preotzi). Este dubletul lui presbiter s. m. din lat. var. presviter din ngr. πρεσβύτερος der. protopresbiter s. m. (protopop) din ngr. προτοπρεσβύτερος.

MARE PREOT rang preotzesc israelit ereditar cristalizat definitiv dupa intoarcerea din exil cand datorita tendintzei de a li se atribui sacerdotzilor puteri politice M.P. ar fi avut shi functzia de shef al statului. Dupa caderea capeteniilor preotzeshti iudaice (hasmonei) M.P nu a mai implicat decat functzia de shef al sinedriului care reprezenta totushi cea mai inalta autoritate in stat. Rangul de M.P. periclitat dupa ocuparea romana dispare definitiv o data cu distrugerea in 70 d. Hr. a celui deal doilea Templu.