pravăț [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 326 / V: ~abeț, (reg) ~veț, ~viț, ~viță sf, prăvit, prăvită sf, prăviț sm / Pl: ~e, ~uri, (12,17) ~i / E: slv правьць, srb pravac] 1 sn (Îrg) Drum drept, de obicei pe coama unui deal. 2 sn (Îrg; îe) A bate ~ul A ține calea unei femei. 3 sn (Înv) Direcție, fel în care este orientat cineva sau ceva în spațiu, indicat printr-un semn. 4 sn (Înv; îlav) În ~ul vântului în direcția vântului. 5 sn (Reg) Puț de intrare într-o mină¹, care coboară vertical. 6 sn (Reg) Parte abruptă a unei văgăuni. 7 sn (Înv) Țintă, obiectiv final. 8 sn (Îrg) Loc de observație sau de urmărire. 9 sn (Îrg; pex) Loc deschis folosit într-un anumit scop. 10 sn (Înv) Îndrumător. 11 sn (Înv; pex) Învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 12 sm (Îvr; îf praveț) Dirijor de cor. 13 sn (Olt; Mun) Fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 14 sf (Reg; îf prăvită) Fier de la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 15 sf (Olt; Trs; îf praviță) Par¹ lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din arbori. 16 sf (Pgn) Par¹. 17 sm (Ban; îf prăviț) Nuia, lăstar de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 18 sf (Reg; îf prăviță) Sarcină de lemne.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Învechit și regional) 1. Țel, țintă, scop. Amîndouă avînd pravăț de-a ține întru unire Dragostea dumnezeiască cu acea de omenire. CONACHI, P. 302. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. Ucazele lui Petru care ne-au renoit Din mînă nu le lasă; drept pravăț îi slujesc. NEGRUZZI, S. II 194. Să aveți de pravăț bunile sfătuiri. DRĂGHICI, R. 157. – Variante: prăvéț s. n., práviță (I. CR. III 306) s. f.

PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (Înv. și reg.) 1. Țel, țintă, scop. 2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [Var.: práviță s. f.] – Bg. pravec, sb. pravac.

PRAVĂȚ s. m. și n. (Mold.) 1. S. n. Țintă, obiectiv (final), țel, scop. Au dat ... termin sau pravăț de hotar scris. DOSOFTEI, VS. 2. S. n. Loc de observație. Sfătuiescu-te ca un priiatin că de vei ședea ca în pravăț, să iai sama carii să cunosc că-s creștini și să-i muncești. DOSOFTEI, VS. 3. S. n. Învățătură, normă, lucrare care servește drept îndrumător. Acestea toate vei afla într-aceaste pravețe și să știi că în pravățul lui papa, ceia ce-s pre deasupra sînt papijii. iară cei sup dînșii sînt nameastnicii lor. DOSOFTEI, VS. 4. S. m. Dirijor (de cor). Iară praveții cîntă niște stihuri ce nu le-am mai scris. M. COSTIN. Variante: praveț (M. COSTIN). Etimologie: sl. pravŭcĭ. Cf. proașcă (3), țeanchi (2), vig.

pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz): drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].

právăț n., pl,. ețe (vsl. pravĭcĭ, drum drept; nsl. pravec, sîrb. -ac, direcțiune. V. pravilă). Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439). Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr). Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe: în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor: a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V. aret.

prabeț s vz pravăț

praveț s vz pravăț

praviț s vz pravăț

praviță sf vz pravăț

prăvit² s vz pravăț

prăvită^[1] sf vz pravăț corectată

prăviț sm vz pravăț

PRĂVÉȚ s. n. v. pravăț.

PRAVEȚ s. m. v. pravăt.

PRÁVĂȚ s. v. obiect, obiectiv, scop, țel, țintă.

pravăț s. v. OBIECT. OBIECTIV. SCOP. ȚEL. ȚINTĂ.

PRÁVEȚ s. v. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumător.

praveț s. v. CĂLĂUZĂ. GHID. ÎNDREPTAR. ÎNDRUMAR. ÎNDRUMĂTOR.

právăț (pravéțe), s. n. – 1. (Înv.) Direcție. – 2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. – 3. Drum, cărare. Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din sb. pravac (Candrea), ambele din sl. pravŭ „drept”. – Der. pravednic, adj. (înv., drept, direct), din sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod), sl. pravilo; pravilnic, adj. (înv., legitim, legal); pravilnicesc, adj. (înv., legal). Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din sl. pravoslavije, după gr. ỏρθοδοξία; pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din sl. pravoslavinŭ.

právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne.

právăț, s.n. – (reg.) Drum drept. ♦ (top.) Pravăț, arătură, fânațe (Ieud); teren pietros, tufișuri (Dragomirești) (Vișovan, 2005). – Din bg. pravec (DLRM), sl. pravǐcǐ „drum drept” (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; MDA), srb. pravac (MDA).