PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el.

portărel sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 331 / V: (reg) ~tarău, ~eu, pur~ / Pl: ~ei / E: portar + -el] 1-2 (Reg; șhp) Portar (2) (tânăr). 3 (Spc) Fiecare dintre feciorii care, în ceremonialul nunții țărănești, închid poarta¹ (1) curții unde este nunta și nu permit ieșirea tinerilor căsătoriți decât după ce aceștia plătesc o despăgubire. 4 (Înv) Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). 5 (Înv) Funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea hotărârilor judecătorești Si: (reg) portar (2).

PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu executarea unei sentințe judecătorești. 2. Slujbaș domnesc subordonat portarului (2). – Portar + suf. -el.

PORTĂRÉL, portărei, s. m. 1. (Ieșit din uz) Executor judecătoresc. Chiar în ziua aceea, omul a venit cu un portărel de la tribunal și cu o trăsură. PAS, Z. I 243. 2. (Învechit) Slujbaș domnesc subordonat portarului (3). Din larguri de palută ies patru portărei. Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei. COȘBUC, P. II 194.

PORTĂRÉL ~i m. 1) ist. Slujbaș la curtea domnească subordonat portarului. 2) Funcționar care execută sentințele judecătorești. /portar + suf. ~el

portărel m. funcționar public însărcinat cu notificarea actelor de justiție și cu executarea sentințelor. [Lit. mic portar sau ușier].

portărél m., pl. eĭ (dim. d. portar). Vechĭ. Funcționar supt portaru cel mare. Azĭ. Funcționar public care notifică actele justițiiĭ și execută sentențele judiciare (e asimilat cu magistrațiĭ).

portarău sm vz portărel

portăreu sm vz portărel

purtărel sm vz portărel

portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii

portărél s. m., pl. portăréi, art. portăréii

PORTĂRÉL s. (JUR.) (reg.) portar, (Transilv.) pristav.

PORTĂREL s. (JUR.) (reg.) portar, (Transilv.) pristav.