plângere sf [At: PSALT. HUR. 4^v/5 / Pl: ~ri / E: plânge] 1 Vărsare de lacrimi ca urmare a unei dureri, supărări, emoții, bucurii etc. Si: plâns¹ (1), (îvr) plânget, plânsare, (îrg) plânsătură. 2 (Spc) Bocire. 3 Regret. 4 (Fig) Întristare. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Tristețe. 7 (Ccr) Lacrimi. 8 (Îs) Valea ~rii sau (înv) vale de ~ Lumea, pământul, considerate ca loc de suferință. 9 (În basme; îas) Loc al suferințelor, unde domnește plânsul și jalea. 10 Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. 11 (Ccr) Exprimare, mai ales în scris, a unei nemulțumiri, a unei revendicări etc. adresate unei autorități Si: reclamație, (înv) jalbă, pitac³, (îrg) plânsoare (11), (rsî) ruca. 12 (Pex) Pretenție, revendicare, doleanță formulată în scris.

PLÂNGERE ~i f. 1) v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE. 2) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulțumire; jalbă; reclamație. ◊ A face o ~ a înainta o reclamație, o cerere. 3) Act care conține o astfel de adresare. /v. a (se) plânge

plângere f. 1. acțiunea de a plânge; 2. lamentațiuni: Plângerile lui Ieremia; 3. jalbă, reclamațiune în contra unei nedreptăți: a depune o plângere.

PLÎ́NGERE, plîngeri, s. f. Acțiunea de a (se) plînge. 1. Plîns, jeluire, tînguire. Și deodată, din întunericul odăii, izvorî un suspin înăbușit întăi, apoi mai tare, tremurător, pînă ce izbucni într-o plîngere de jale. SADOVEANU, O. I 277. Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plîngeri. MACEDONSKI, O. I 95. Ascultă-a noastre plîngeri, Regină peste îngeri. EMINESCU, O. IV 360. ◊ Fig. În amurg, după ce clopotele sunară trist, prelung, risipind plîngeri pe văi, urcai pe lîngă pîrăul Văraticului în munte, la poiană. SADOVEANU, O. VII 223. ◊ Valea plîngerii = lumea, pămîntul (considerat uneori ca loc de suferință). Cărțile acestea ale noastre sînt urne sacre, cuprinzînd inima fraților noștri scumpi, scriitorii și gînditorii trecuți și ei, cum trecem noi prin valea aceasta a plîngerii. SADOVEANU, E. 23. 2. Exprimare a unei nemulțumiri; reclamație. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura în fața curții. NEGRUZZI, S. I 143. Sigismund Bathory umpluse Europa de plîngerile sale asupra polonilor, pentru faptele lor din Moldova. BĂLCESCU, O. I 339. ♦ (Popular) Cerere, jalbă. Și am făcut plîngere la ghinărarii cei mari, arătîndu-le că am șapte prunci. CAMILAR, N. I 214. Trebuie să dau ordin ca să se cerceteze, vorbi el cu bunăvoință. Să-mi faci o plîngere și să mi-o aduci. SADOVEANU, B. 79.

plî́ngere f. Acțiunea de a plînge, plîns (Rar). Jelanie, vaĭet, lamentațiune: plîngerile luĭ Ĭeremia. Jăluire, reclamațiune, jalhă. Hîrtie pe care e scrisă această reclamațiune.

plấngere s. f., g.-d. art. plấngerii; pl. plấngeri

plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri

PLÂNGERE s. 1. v. plânset. 2. v. plâns. 3. v. văitat. 4. v. jelire. 5. v. bocet. 6. v. reclamație.

PLÎNGERE s. 1. lăcrimare, plîns, plînset, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva îndurerat.) 2. lacrimi (pl.), plîns, plînset, plînsoare. (Oprește-ți ~!) 3. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 4. bocire, jelire, plîns, (pop.) jeluială, jeluire. (~ unui mort.) 5. bocet, tînguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormîntare.) 6. (concr.) reclamație, (înv. și pop.) jalbă, pîră, (înv. și reg.) plînsoare, ponoslu, (Ban., Transilv. și Mold.) ponos, (înv.) artic, pitac, suplică, tînguire, (turcism înv.) ruca. (A depune o ~.)

plấngere, plângeri s. f. Acțiunea de a (se) plânge și rezultatul ei; plâns, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii (sau a lacrimilor) = (în limbajul biblic) pământ (considerat loc al suferințelor și al durerii). ◊ „Plângerea lui Iisus” = temă iconografică de origine bizantină, reprezentând punerea în mormânt a lui Iisus și jeluirea Lui. Apare frecvent în pictura și broderia medievală în țările române, în special în decorarea epitafurilor (de ex. Cozia, 1394; Neamț, 1437, etc.). În pictura occidentală a fost înlocuită treptat cu Pietà. ◊ Plângerile lui Ieremia = carte canonică a Vechiului Testament (5 cap.), atribuită profetului Ieremia, în care acesta deplânge decăderea regatului Iuda, pustiirea țării, suferințele poporului și ducerea lui în captivitate babilonică. A fost compusă îndată după dărâmarea Ierusalimului (c. 588 sau 585 î. Hr.). – Din plânge.