jalbă¹ sf [At: PRAV. MOLD. 8/2 / V: ~lobă, ~lubă^[1] / Pl: ~be / E: slv жальба, bg жалба] 1 (Pop) Plângere în scris, adresată unei autorități. 2 (Fam; îe) Cum e ~a nene Ioane? Ce mai e nou? 3 (Fam; îae) Ce dorești? 4 (Înv; îe) A veni cu ~ba în proțap A porni o răscoală cu anumite revendicări. 5-6 (Fam; îae) A cere insistent și ostentativ un drept sau o favoare.

JÁLBĂ, jalbe, s. f. (Învechit și arhaizant) Petiție scrisă adresată unei autorități; plîngere, reclamație. Cîștiga binișor din jalbele oamenilor, fiindcă lucra mai ieftin, mai repede și chiar mai bine ca notarul. REBREANU, I. 82. Le-a făcut o jalbă lungă. NEGRUZZI, S. I 280. ◊ (Adesea în legătură cu verbul «a da») Am să mă plîng... să dau jalbă. COȘBUC, P. I 89. Dar, după o lungă vreme... Jalbă cîinele a dat. ALEXANDRESCU, P. 70. ◊ Expr. (Familiar; ironic sau glumeț) Cu jalba în proțap = cu reclamații ostentative și zgomotoase pentru orice nemulțumire, cît de mică. – Pl. și: jălbi (VISSARION, B. 375). – Variantă: jálobă (ALECSANDRI, T. 528, NEGRUZZI, S. I 225) s. f.

JÁLBĂ ~e f. pop. 1) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulțumire; plângere; reclamație. * A umbla (sau a veni, a merge) cu ~a în proțap a cere cu insistență un drept sau o favoare. 2) Act care conține o astfel de adresare; plângere. [G.-D. jalbei] /<sl. žaliba

jalbă f. plângere (mai ales scrisă). [Slav. JALĬBA].

jálbă f., pl. e și jălbĭ (vsl. žalĭba. V. jălesc). Plîngere, reclamațiune. Hîrtia pe care e scrisă această reclamațiune. Ce-ĭ jalba? Ce aĭ de reclamat? Ce doreștĭ? Cu rogojina’n cap și cu jalba’n proțap, în vechime, prezentîndu-te domnuluĭ cu rogojina aprinsă’n cap și întînzîndu-ĭ jalba prinsă’ntr’un proțap ca să te observe din mijlocu mulțimiĭ de reclamanțĭ (azĭ ironic cînd reclamĭ prea insistent: Ce mi-aĭ venit cu jalba’n proțap? V. Șăĭn. 1, 39). – Și jálobă și jálovă, pl. e (rus. žaloba).

jalobă sf vz jalbă¹

jalubă sf vz jalbă

JALOBĂ s.f. (Mold.) Jalbă.Să nu mai poată grăi cătră giudeț să-și spuie jaloba. PRAV. Că acestu domnu ... au ascultat și giudecat jalobele săracilor. NCCD, 238; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. žaloba. Cf. artic

JALOBĂ s.f. (Mold.) Jalbă. Să nu poată grăi cătră giudeț să-și spuie jaloba. PRAV. Că acestu domnu ... au ascultat și giudecat jalobele săracilor. NCCD, 238; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST. Etimologie: rus., pol. žaloba. Cf. a r t i c.

jálobă V. jalbă.

jálbă (pop.) s. f., g.-d. art. jálbei; pl. jálbe

jálbă s. f., g.-d. art. jálbei; pl. jálbe

jalbă, pl. jalbe

jalbă, -be.

JÁLBĂ s. v. cerere, petiție, plângere, reclamație.

jalbă s. v. CERERE. PETIȚIE. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

jálbă (jélbi), s. f. – 1. Plîngere, reclamație. – 2. Cerere, petiție. – Var. (Mold.) jalobă. Sl. žalĭba (Miklosich, Lexicon, 191; Cihac, II, 155; Tiktin), cf. bg. žalba. Var. din sl. žaloba (Ivănescu, BF, VI, 104), cf. ceh., pol., rus. žaloba. – Der. jelbui, vb. (a reclama, a se plînge); jelbar, s. m. (persoană care se ocupa cu scrisul jalbelor; reclamant, solicitant).

a umbla cu jalba în proțap expr. a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva.