PIÉPTĂN, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat¹ părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul¹ fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca folosire, cu un pieptăn (1, 2). [Var.: piéptene s. m.] – Lat. pecten.

pieptăn sm vz pieptene

pĭéptăn, -ănătúră, pĭéptene V. pept-.

PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

piaptăn sm vz pieptene

piapten sm vz pieptene

piaptin sm vz pieptene

piecten^[1] sn vz pieptene^[2] modificată

piepten sm vz pieptene

pieptene sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 2^r/20 / V: piaptăn (Pl: ~e) sn, piapten, piaptin (Pl: ~uri) sn, ~ect~^[1], ~en (Pl: ~e) sn, ~tin, (Pl: ~e) sn, ~tine, ~pțin / Pl: ~ni, (pop) ~pțeni / E: ml pecten, -inis] 1 Obiect de toaletă confecționat dintr-o placă de os, de metal, de material plastic etc., cu dinți pe una sau pe ambele părți, care servește la pieptănat sau pe care îl poartă femeile în păr. 2 (Bot; reg; îc) ~le-Vinerei Hasmațuchi (Ahthriscus silvestris). 3 (Îrg) Țesală pentru vite. 4 (Mpl) Unealtă alcătuită dintr-o placă de lemn pe care sunt fixați dinți ascuțiți lungi, metalici, folosită în industria casnică, la pieptănatul lânii, al cânepii etc. 5 (Pex) Element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 6 (Reg; gmț; îe) A bate din (sau în) ~ni ori a face din ~ sau a face ~ni A clănțăni din dinți de frig, din cauza unei emoții etc. 7 (Îvr; pan; lpl) Instrument de tortură cu dinți de fier Vz ciulin. 8 (Reg) Unealtă de metal cu dinți mari și rari, cu care se îndeasă bătătura la covoare sau la unele țesături groase de lână Si: furculiță. 9 Scândurică specială cu care se bat firele de tort la capătul pânzei, când ele nu se mai pot bate cu vatalele. 10 (Reg) Parte a greblei pe care sunt fixați dinții. 11 (Rar) Surdină de vioară. 12 (Reg) Unealtă în formă de căuș, prevăzută cu dinți rari, cu ajutorul căreia se culeg afinele. 13 (Trs) Unealtă de lemn cu care se scutură sămânța de cânepă sau de in. 14 (Reg) Regulator la capătul grindeiului de plug. 15 (Reg) Capăt mai lat al scocului unei lese de prins pește Si: (reg) bărbie, dinte. 16 (Trs) Cerbice la jug. 17 (Trs; pex) Parte a jugului care stă pe cerbice. 18 (Reg) Con de brad. 19 (Trs) Fel de pieptănătură cu coc, pe care și-o fac femeile de la țară. 20 (Reg; îf pieptin) Cozoroc la șapcă. 21 (Reg) Înnăditură la doaga polobocului. 22 (Mun) Căpăcel mic de lemn cu care se înfundă putina de murături.

pieptin sn^[1] vz pieptene corectată

pieptine sm vz pieptene

piepțin sm vz pieptene

PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat¹ părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul¹ fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca întrebuințare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piépten s. m.] – Lat. pecten.

PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă făcut din os, din celuloid, din metal etc. cu dinți, care servește la pieptănat. Cine are barbă are și pieptene. NEGRUZZI, S. I 249. La trup pepene, La cap pieptene, La picioare Rășchitoare (Cocoșul. GOROVEI, C. 92. ◊ Fig. Vîntul scăpat din pieptenele pădurii începea să gonească șuierînd prin mărăcini. DUMITRIU, N. 187. Nu știu ce să fac cu cățelul ăsta al meu. Cît ii dau să îmbuce, coastele top pieptene. SADOVEANU, P. M. 69. ♦ Obiect asemănător cu cel descris mai sus, uneori incrustat, cu care femeile își prind părul. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă de diferite forme, cu dinți, de fier, care servește în industria casnică la pieptănatul firelor textile, la descurcarea sau la aranjarea părului animalelor etc. Pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ♦ Cilindru cu dinți metalici sau pînză fără fire, cu ace, care constituie piesa principală la mașina de pieptănat. ◊ Pieptănuș (1). 3. Unealtă în formă de disc dințat la periferie, folosită pentru tăierea filetului.- Variantă: piépten s. m.

PIÉPTENE ~i m. 1) Obiect de toaletă constând dintr-o placă cu dinți, care servește la pieptănarea părului sau pe care îl poartă femeile în păr ca podoabă. 2) Unealtă cu dinți de metal, folosită la pieptănatul fibrelor textile (de lână, de cânepă etc.). 3) Orice unealtă având funcție sau formă asemănătoare. ◊ ~ de filetat cuțit cu dinți pentru executarea fileturilor. /<lat. pecten

pieptene m. 1. unealtă dințată ce servă a alege și curăța părul, inul, cânepa; 2. pieptene de legat și împodobit părul femeilor. [Lat. PECTINEM].

péptine (est) și pĭéptene (vest) m. (lat. pĕcten, péctinis; it. péttine, pv. penche, fr. peigne, cat. pinta, sp. peine, pg. pente). Un instrument cu dințĭ lungĭ, supțirĭ și deșĭ, care servește la curățat păru capuluĭ, firele de in și de cînepă ș. a. Acelașĭ instrument de o formă maĭ elegantă și întrebuințat de femeĭ ca să le ție păru și ca ornament (V. BSG. 1933, 322). V. perie, darac.

!pieptăn s. m., pl. piepteni

piéptăn / piéptene s. m., pl. piépteni

piéptene v. piéptăn

piéptene s. m., pl. piépteni

pieptene, pl. piepteni

pieptene, -teni sb.

PIÉPTENE s. v. darac, dărăcitor, furculiță, regulator, scărmănătoare, surdină, țesală.

pieptene s. v. DARAC. DĂRĂCITOR. FURCULIȚĂ. REGULATOR. SCĂRMĂNĂTOARE. SURDINĂ. ȚESALĂ.

piéptene (piépteni), s. m. – Obiect de toaletă pentru păr, darac. – Mr., megl. chiaptine, istr. coptir. Lat. pĕctĭnem (Pușcariu 1312; Candrea-Dens., 1383; REW 6328), cf. it. pettine, prov. penche, fr. peigne, sp. peine, port. pente. – Der. pieptăna, vb. (a da cu pieptenele prin păr; a dărăci; a curăța, a cizela, a îngriji), care ar putea reprezenta lat. pĕctĭnāre (Pușcariu 1311; Candrea-Dens., 1384; REW 6329), cf. mr., megl. chiaptin; pieptănariță, s. f. (creasta-cocoșului, Cynorosus cristatus); pieptănătură, s. f. (coafură, frizură), cf. lat. med. pectinatura; pieptănaș, s. m. (pieptene mic); pieptenel, s. m. (darac); pieptănar, s. m. (fabricant de piepteni); cheptene, s. m. (Arg., bou).