PAȘÚȘ, pașușuri, s. n. (Înv. și reg.) Pașaport. ♦ Ordin (scris). – Din magh. passzus.

pașuș sn [At: (a. 1770) FURNICĂ, I. C. 23 / V: (înv) ~șiuș, ~șoș, (reg) pasoș, pasuș (A: nct), paș, păsuș, păș~, poș~ / Pl: ~uri / E: mg passzus] 1 (Îrg) Pașaport. 2 (Reg; îe) A-i da (cuiva) pășușul A alunga pe cineva de undeva Si: a-i da pașaportul. 3 (Trs; îf pășuș) Bilet. 4 (Reg) Bilet pentru vânzarea vitelor. 5 (Trs) Ordin scris. 6 (Reg; sst) Primar.

PAȘÚȘ, pașușuri, s. n. (Înv. și reg.) Pașaport. ♦ Ordin (scris) – Din magh. passzus.

PAȘÚȘ, pașușuri, s. n. (Învechit și regional) Pașaport. Ca să ne ducem cu lină, cu piei, cu miere sau cu unt peste graniță sau peste Dunăre, ne trebuia pașuș nemțesc sau teșcherea turcească. GHICA, S. 171. ♦ Ordin (scris). A venit poruncă-n țară Să meargă feciorii iară; A venit cărți și pașuș Să meargă la număruș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. – Variantă: pășúș (RETEGANUL, P. III 28) s. n.

PAȘUȘ s. n. (Trans. SE) Pașaport. Cu pașuș de la Măriia sa ghinerariul. R. TEMPEA, apud. TEW. Etimologie: magh. passzus.

pașuș n. Tr. Mold. pașaport: ne trebuia pașuș nemțesc GHICA. [Ung. PÁSUS (din nemț. Pass)].

pasoș¹ a, av [At: LEXIC REG. II, 87 / Pl: ~i / E: pas² + -oș] (Reg; d. oameni) 1-2 (Care merge) cu pași² (1) mari.

pasoș² sn vz pașuș

pasuș^[1] sn vz pașuș

paș³ sn vz pașuș

pașiuș sn vz pașuș

pașoș sn vz pașuș^[1] corectată

păsuș sn vz pașuș

pășuș sn vz pașuș

poșuș sn vz pașuș

PĂȘÚȘ s. n. v. pașuș.

pasúș, V. pașaport.

pașapórt și (vechĭ) pașp- și pasport n., pl. oarte (rus. pášport și pásport, d. fr. passeport, d. passer, a trece, și port, trecere, sosire; it. passaporto). Act emis de o autoritate publică (prefectura polițiiĭ) pin care se permite posesoruluĭ să călătorească în străinătate și pin care se poate invoca protecțiunea consulatuluĭ respectiv saŭ a autorităților străine. Pop. Bilet de identitate și de liberă circulațiune în țară (V. petrecere). Fig. Fam. A da cuĭva pașaport, a-ĭ da răvaș de drum, a-ĭ da papuciĭ, a-l trimete la plimbare, a-l congedia, a-l alunga. – În Trans. pasúș și păsúș (ung. paszus).

păsúș, V. pașaport.

pașúș (înv., reg.) s. n., pl. pașúșuri

pașúș s. n., pl. pașúșuri

PAȘÚȘ s. v. pașaport.

pașuș s. v. PAȘAPORT.

pașúș, pașúșuri, s.n. (înv. și reg.) 1. pașaport. 2. ordin scris. 3. bilet, dovadă, permis. 4. bilet de vânzare a vitelor. 5. primar.

pásoș, pásoși, adj. (reg.; despre oameni) care merge cu pași mari; (despre mers) cu pași mari.

poșúș, poșușuri, s.n. – (reg.; înv.) Pașaport. În expr. i-a dat poșușu’ = l-a alungat de acasă (Lenghel, 1979). – Var. a lui pașuș (< magh. passzus) (MDA).