PAȘÚȘ, pașușuri, s. n. (Învechit și regional) Pașaport. Ca să ne ducem cu lină, cu piei, cu miere sau cu unt peste graniță sau peste Dunăre, ne trebuia pașuș nemțesc sau teșcherea turcească. GHICA, S. 171. ♦ Ordin (scris). A venit poruncă-n țară Să meargă feciorii iară; A venit cărți și pașuș Să meargă la număruș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. – Variantă: pășúș (RETEGANUL, P. III 28) s. n.