PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în Evul Mediu și în epoca modernă) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din tc. pādișāh, fr. padisah.

padișah sm [At: R. POPESCU, ap. CM I, 230 / V: (înv) pati~ / Pl: ~hi / E: tc padișah, fr padishak] 1 Titlu purtat în trecut de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu. 2 Persoană care poartă titlul de padișah (1) Vz sultan. 3 (Îs) ~ sultan Șahinșah.

PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în trecut) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din tc. pādișāh, fr. padisah.

PADIȘÁH s. m. (în trecut) Titlu purtat de împăratul Turciei; sultan. V. calif. Cad cu frunțile-n tină înaintea padișahului Solivian. DELAVRANCEA, O. II 235. Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pămînt turcesc. BOLINTINEANU, O. 36. Ienicerii jurat-au pe Allah Să deie pradă morții viziri și padișah. ALECSANDRI, P. III 349. ♦ (Astăzi) Titlu purtat de monarhul Afganistanului.

PADIȘÁH ~i m. (în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. padișah, fr. padichah

Padișah m. titlu persan ce corespunde sinonimului arab Sultan (Osman luă cel dintâiu, în 1300, acest titlu): Padișahul vostru va să facă țara un pământ turcesc BOL. [Turc. PADIȘAH, Împărat, lit. protectorul regilor].

*padișáh m. (turc. [d. pers.] padišah, protectoru regilor. V. șah). Titlu oficial al sultanuluĭ turcesc.

patișah sm vz padișah

padișáh s. m., pl. padișáhi

padișáh s. m., pl. padișáhi

PADIȘÁH s. v. sultan.

padișáh (padișáhi) s. m. – Sultan al Turciei. Tc. padișah (Șeineanu, III, 93; Lokotsch 1604) din per. pad „protector” și šah „suveran”, cf. fr. padichah și șah.