CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.

calíf sm [At: DUMITRACHE, 452 / V: (înv) ha~, cha~ / Pl: ~i / E: fr calife] 1 Titlu purtat, după moartea lui Mahomed, de șefii musulmanilor care dețineau puterea politică și pe cea religioasă. 2 Persoană care purta acest titlu.

CALÍF, califi, s. m. Titlu purtat, după moartea lui Mahomed, de șefii musulmanilor care dețineau puterea politică și pe cea religioasă; persoană având acest titlu. – Din fr. calife.

CALÍF, califi, s. m. Titlu luat după moartea lui Mahomed de către șefii musulmanilor care dețineau atît puterea politică cît și pe cea religioasă. V. padișah. Se plimbă visătoare Fatma, frumoasa fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad. COȘBUC, P. I 52. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, O. III 65.

CALÍF, califi, s. m. Titlu luat după moartea lui Mahomed de șefii musulmanilor care dețineau atât puterea politică cât și pe cea religioasă; persoană având acest titlu. – Fr. calife.

CALÍF s.m. Titlu purtat de suveranii musulmani, succesori ai lui Mahomed. [Cf. fr. calife, it. califfo < ar. khalifa – vicar].

CALÍF s. m. titlu purtat de șeful religios și politic la musulmanii sunniți. (< fr. calife)

CALÍF ~i m. (la unele popoare musulmane) Conducător politic și religios al statului, considerat drept succesor al lui Mahomed. /<fr. calife

calif m. titlul vechilor suverani arabi, succesori ai lui Mahomed.

*calíf m. (fr. calif, d. ar. halife, succesor [al luĭ Mohamet]; turc. halif. V. calfă). Titlu primilor suveranĭ mohametanĭ. – Româniĭ, avînd sunetu h, ar trebui să zică halif.

calíf s. m., pl. calífi

calíf s. m., pl. calífi