opțiuni
  • info

13 definiții pentru ostentativ

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.

ostentativ, ~ă [At: MAIORESCU, D. II, 4 / Pl: ~i, ~e / E: ger ostentativ, it ostentativo] 1-2 a, av (Făcut) cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca Si: demonstrativ, provocator, (rar) ostentatoriu.

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator. Un hol-birou aranjat cu îngrijire, fără luxul ostentativ al interioarelor burgheze. BARANGA, I. 151. ♦ (Adverbial) Slujitorii erau înarmați pînă în dinți și arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate. SADOVEANU, Z. C. 277.

OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].

OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)

OSTENTATÍV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ.

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. sg. ostentatívă, pl. ostentatíve

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

OSTENTATIV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.

Intrare: ostentativ
ostentativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostentativ
  • ostentativul
  • ostentativu‑
  • ostentativă
  • ostentativa
plural
  • ostentativi
  • ostentativii
  • ostentative
  • ostentativele
genitiv-dativ singular
  • ostentativ
  • ostentativului
  • ostentative
  • ostentativei
plural
  • ostentativi
  • ostentativilor
  • ostentative
  • ostentativelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ostentativ, ostentativăadjectiv

  • 1. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: demonstrativ ostentatoriu provocator
    • format_quote Un hol-birou aranjat cu îngrijire, fără luxul ostentativ al interioarelor burgheze. BARANGA, I. 151. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Slujitorii erau înarmați pînă în dinți și arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate. SADOVEANU, Z. C. 277. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.