ornament sn [At: DESEN ARH. 13 / Pl: ~e / E: fr ornement it ornamento lat ornamentum] 1 Element decorativ format din motive sculptate pictate etc. aplicate pe obiecte pe tiparituri pe manuscrise pe monumente etc. Si: podoaba. 2 (Ila) De ~ Decorativ. 3 (Rar) Decoratzie. 45 Nota sau grup de note muzicale care maresc efectul unei note principale dintro melodie. 67 Semn muzical corespunzator ornamentului (45).

ORNAMÉNT ornamente s. n. 1. Podoaba (grafica picturala sculpturala stilistica etc.) cu care se infrumusetzeaza diferite obiecte vase tiparituri monumente arhitectonice etc. Incrucishase miinile sub cap privind ornamentele tavanului. C. PETRESCU I. II 159. ◊ Fig. Exista in stilizarea eminesciana... nu numai o intensificare a ornamentului fabulos dar shi o atitudine descriptiva atenta la nuantzele aparentzei shi ale expresiunii. VIANU A. P. 109. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ ornamental. Plante de ornament. ♦ Semn tipografic accesoriu care reprezinta copia unei figuri geometrice sau simbolice shi este folosit pentru alcatuirea motivelor decorative ale unui text. 2. Nota sau grup de note muzicale care maresc efectul unei note principale dintro melodie; semnul muzical corespunzator.

ORNAMÉNT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate pictate etc. shi aplicate pe obiecte pe tiparituri pe manuscrise pe monumente etc.; podoaba. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figura de stil folosita pentru a infrumusetza o fraza o cuvantare. ♦ (Muz.) Semn nota sau grup de note care mareshte efectul unei note principale. [Pl. te turi. / < lat. ornamentum cf. fr. ornement it. ornamento].

ORNAMÉNT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate pictate etc. shi aplicate pe obiecte pe tiparituri manuscrise monumente etc. 2. figura de stil folosita pentru a infrumusetza o fraza o cuvantare. 3. (muz.) nota sau grup de note care „infrumusetzeaza” cu inflorituri de scurta durata linia melodica. (< fr. ornement it. ornamento lat. ornamentum)

ORNAMÉNT ~e n. 1) Element care orneaza ceva; element decorativ; infloritura. 2) muz. Nota sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fara ai modifica linia melodica. /<fr. ornement it. ornamento lat. ornamentum

ornament n. 1. podoaba; 2. forme de stil ce serva a infrumusetza vorbirea.

*ornamént n. pl. e (lat. ornamentum). Podoaba lucru care orneaza care infrumusetzeaza. Forma de stil care serveshte la infrumusetzarea vorbiriĭ.

ornamént s. n. pl. ornaménte

ornamént s. n. pl. ornaménte

ORNAMÉNT s. 1. v. podoaba. 2. v. infloritura.

ORNAMENT s. 1. decor decoratzie ornamentatzie podoaba (pop.) impodobire zurzur. (Obiecte de ~.) 2. infloritura podoaba. (~ arhitectonic.)

ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces) note melodice* shi formule (1) ce „infrumusetzeaza” linia melodica cu inflorituri de scurta durata fara ai modifica sensul initzial (principal). Intre cele mai frecvente: floritura scurte pasaje melodice scrise cu note mici plasata intre doua note reale dintro melodie; cadentza melodica sau cadentza de bravura; pasaj ornamental mai lung plasat de obicei in lucrari concertante in puncte culminante. V. cadentza (2).

AbbellimentoAbelitura^[1] (it.) = Ornament. (A. L. Ivela Dictzionar muzical ilustrat Editura Librariei „Universala” Alcalay&Co Bucureshti 1927)