organ¹ sn [At: PSALT. 308 / V: (îvr) ~ă sf, (reg) h~ / Pl: ~e / E: slv оръганъ, ngr ὄργανον, lat organum, it organo] 1 (Înv) Instrument muzical. 2 (Înv) Harfă. 3 (Înv) Orgă. 4 (Reg) Contrabas.

ORGÁN², organe, s. n. (Învechit) 1. Harfă, liră. Organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie și alte multe d-alde astea cîntau într-o unire. ISPIRESCU, L. 237. Și în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit... Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. 2. Orgă. Toată obștea, cuvioasă... asculta cîntările latinești ale băiatului și răsunetul măreț al organului. ODOBESCU, S. I 101. Munții sînt a lui [templului] altare, codrii, organe sonoare, Unde crivățul pătrunde scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18.

ORGÁN² ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) Instrument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum

*orgán n., pl. e (fr. organe, d. lat. órganum, vgr. órganon, instrument. V. orgă). Vechĭ. Biblia (vsl. organŭ). Harpă. Azĭ. Parte a corpuluĭ destinată a împlini o funcțiune: urechea e organu auzuluĭ. Voce: acest cîntăreț are un organ puternic. Orgă. La mașinĭ, aparat elementar care servește la transmiterea saŭ conducerea mișcăriĭ. Fig. Persoană pin care se împlinește voința altuĭa: judecătoru e organu legiĭ. Mijloc de manifestare saŭ de acțiune: acest ziar e organu guvernuluĭ. V. astrolab.

organă sf vz organ¹

orgán s. n., pl. orgáne

orgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituție, harpă) s. n., pl. orgáne

ORGÁN s. v. liră, orgă.

organ s. v. LIRĂ. ORGĂ.

orgán (orgáne), s. n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parțial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s. f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s. n., din fr. organisme; organist, s. m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser și anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizați(un)e, s. f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.

barrel-organ (cuv. engl.) v. mecanice, instrumente.