LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical format din două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit în Antichitate și în Evul Mediu, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului, al inspirației și al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Astron.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

liră¹ sf [At: CĂLĂTORIE, I, 121^v/11 / Pl: ~re / E: lat lyra, it lira] 1 Instrument muzical rudimentar, cu două brațe în formă de coarne, mai multe coarde și cutie de rezonanță, folosit de poeți, în Antichitate și în Evul Mediu, pentru a-și acompania versurile. 2 (Fig) Inspirație artistică Si: geniu, talent. 3 (Fig; ccr) Poem. 4 (Fig; ccr) Odă. 5 (Fig; ccr) Poezie. 6 Simbol al muzicii, al poeziei sau al artei în general. 7 (Lsg; art.) Constelație din emisfera boreală, alcătuită din 21 de stele, dintre care cea mai strălucitoare este Vega Si: (pop) ciobanul-cu-oile, oierul. 8 Element decorativ în formă de liră¹ (1), utilizat mai ales în stilul de mobilier Biedermeier. 9 (Teh; îs) ~ de dilatație Dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea fără deformare a unei conducte, la trecerea unor fluide fierbinți. 10 (Teh) Priză în formă de liră¹ (1), folosită la vehicule cu tracțiune electrică.

liră² [At: GOLESCU, P. 407/6 / V: (reg) râlă, rilă / Pl: ~re / E: it lira] 1 (Urmat de determinări care indică țara unde a fost emisă sau metalul din care a fost făcută) Unitate monetară de bază, de aur sau de argint, folosită în diferite țări și în diferite epoci. 2 (Îs) ~ sterlină (sau, înv, ~ sterling, stirlingă) Unitate monetară principală în Marea Britanie, egală cu douăzeci de șilingi. 3 (Îas) Monedă care reprezintă lira sterlină (2).

LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanță, două brațe în formă de coarne și mai multe coarde, folosit, în antichitate, mai ales la acompaniere, când se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspirației poetice, al creației poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelații din emisfera boreală; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (În sintagma) Liră de dilatație = dispozitiv în formă de liră¹ (1) sau de buclă, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. – Din fr. lyre, lat. lyra.

LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical cu coarde (de pișcat) folosit în antichitate pentru a acompania recitarea poemelor. V. harpă. Și inima-mi bate De parcă-i o liră cu strune Sub mîini fermecate. TOMA, C. V. 45. Începu Apolon a-și înstruna lira și cînta vreo două cîntece. ISPIRESCU, U. 109. În zadar boltita liră, cea din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. 2. Numele unei constelații. 3. Fig. Simbol al talentului poetic, al inspirației poetice, al creației poetice, al poeziei (lirice). Ei! lira mea, strașnică liră, Putea-vei tu oare... Să cînți cum se iviră... zorile roșii? BENIUC, V. 120. Spune-mi, rogu-te, cum ți se par progresele pe cari lira mea modestă le-a realizat. CARAGIALE, O. VII 50. Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui? EMINESCU, O. I 105. Precum în vară dulci păsărele Sosesc voios... Veniți aice cu-a voastre lire... O, juni poeți! ALECSANDRI, P. II 164. 4. Îndoitură, în formă de liră (1), care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. 5. Priză de curent în formă de liră (1), folosită la vehicule cu tracțiune electrică.

LÍRĂ¹ s.f. 1. Instrument muzical cu coarde în formă de arc foarte îndoit, cu care poeții din antichitate își acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv în formă de liră (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priză de curent folosită la vehiculele cu tracțiune electrică. 4. Element decorativ în formă de liră (1), utilizat îndeosebi în mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra].

LÍRĂ¹ s. f. 1. instrument muzical rudimentar, dintr-o cutie de rezonanță, două brațe în formă de coarne și mai multe coarde ciupite cu un plectru, cu care poeții din antichitate își acompaniau recitarea poemelor. ◊ (fig.) simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. dispozitiv în formă de liră (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. priză de curent la vehiculele cu tracțiune electrică. 4. element decorativ în formă de liră (1), în mobila Biedermeier. (< fr. lyre, lat., gr. lyra)

LÍRĂ¹ ~e f. 1) Instrument muzical antic, cu coarde fixate pe o cutie de rezonanță și pe două brațe în formă de coarne, servind la acompanierea recitalurilor de poeme. 2) fig. Simbol al inspirației poetice; talent poetic. 3): ~ de dilatație dispozitiv semicircular, care se introduce într-o conductă, prin care curge un fluid fierbinte, pentru a-i permite (fluidului) de a se dilata liber. /<fr. lyre, lat. lyra

liră f. 1. instrument de muzică cu coarde, întrebuințat la cei vechi; 2. fig. inspirațiune poetică: sufletul vostru un înger, inima voastră o liră EM. 3. pasăre ce are penele de la coadă recurbate în formă de liră.

1) líră f., pl. e (lat. [d. vgr.] lýra). La ceĭ vechĭ, un instrument muzical cu coarde atinse cu degetu, ca la chitară. Fig. Inspirațiune poetică, poezie. A părăsi lira, a te lăsa de poezie. O pasăre galinacee cu penele de la coadă în formă de liră. O constelațiune de la nord.

râlă³ sf vz liră

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £

líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre

LÍRĂ s. 1. (MUZ.) (înv.) organ. (Cântă la ~.) 2. (ASTRON.; art.) (rar) oierul (art.), (pop.) ciobanul-cu-oile (art.).

LIRĂ s. 1. (MUZ.) (înv.) organ. (Cîntă la ~.) 2. (ASTRON.; art.) (rar) oierul (art.), (pop.) ciobanul-cu-oile (art.).

líră (líre), s. f. – Instrument muzical. Lat. lyra, it. lira (sec. XIX). – Der. (din fr.) liric, adj.; lirism, s. n.

liră 1. V. lyra. 2. (germ. Leier, denumirea utilizată și pentru chironda*). Instrument cordofon cu arcuș din sec. 15-18 ai cărui reprezentanți alcătuiesc o familie numeroasă. Pe lângă coardele destinate melodiei, l. a avut și coarde burdon (II, 2). Cheile de acordaj (2) ale l. erau montate vertical pe jgheabul capului. Tipul tenor, lira da braccio (it. „de braț”) avea 5+2 coarde acordate în sol sol¹ re¹ la¹ mi² și re re¹ (burdon), la un tip de dimensiuni mai mari, de registrul (1) bas, lira da gamba (it. „de picior”), numit și lirone, l. imperfecta (it.) găsim 9 – 13 + 2 coarde. Cel mai grav tip, l. contrabas (it. lirone perfetto, arciviola da l., arciviolata l. accordo*) avea 14 + 2 coarde. 3. Instr. cordofon cu arcuș bine cunoscut în ev. med., având corpul de forma perei, prevăzut cu două orificii de vibrație și 1-4 coarde. 4. Denumirea unui instr. de percuție idiofon alcătuit din plăci de metal acordate cromatic, montate pe un corp de forma l. Se utilizează în fanfare (6). Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu o baghetă (2). Există două variante de l.: cu 28 plăci, dispuse pe două rânduri și cu 16 plăci dispuse pe un singur rând.

arciviolata lira v. liră (2).

lira da gamba v. liră (2).

lira de braccio v. liră (2).

lira imperfecta v. liră (2).

lira rustica v. chironda.

lira tedesca v. chironda.

liră-chitară (germ. Lyragitarre), instr. cu coarde ciupite din sec. 18, de forma lirei antice (v. lyră), cu două orificii de vibrație pe față. Între cele două brațe se găsea un al treilea (împărțit prin bare metalice în intervale de semitonuri*), peste care erau întinse 6 coarde metalice. Alte tipuri liră-harfă (fr. Harpolyre și Lyro-harpe) aveau pe fiecare braț câte 3, respectiv câte 2 coarde.

liră-harfă v. liră-chitară.

lyra (gr. λύρα), instrument popular străvechi în țările mediteraneene, îndeosebi în Grecia antică, dar cunoscut și de celți. Din corpul ei, de forma unui vas, se ridică două brațe unite cu partea superioară printr-un suport. Între partea inferioară a corpului și suportului erau întinse 3-5 coarde, accesibile din ambele părți ale instr., acordate (1) probabil pentatonic* și acționate cu ajutorul unui plectru*. V. kithara.