orbire sf [At: URECHE L. 76 / Pl: ~ri / E: orbi] 1 Pierdere a vederii Si: (inv) orbiciune (1) orbie (1) orbime (1). 2 (Fig) Lipsa de ratziune Si: inconshtientza ratacire (inv) orbiciune (2) orbie (2) orbime (2). 3 (Fig) Inshelare.

ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi (pe cineva) pierderea vederii; fig. intunecare a mintzii ratacire inconshtientza. Nebuniile mele... nu ma pot duce pina la orbire. SADOVEANU Z. C. 117. Natalia intzelese... cit de nedreapta era orbirea ei. D. ZAMFIRESCU R. 169. Ma duc va las orbirii las tzaran seama voastra. ALECSANDRI T. II 116. ◊ Loc. adv. Cu orbire = orbeshte. Nebun cine sencrede in tine cu orbire. ALECSANDRI T. II 121.

orbire f. l. actziunea de a orbi shi starea celui orb; 2. fig. intunecarea mintzii; 3. nesocotintza: nebun cine se ’ncrede ’n tine cu orbire AL.

orbíre f. Actziunea de a orbi shi starea de a fi orb. Fig. Lipsa de ratziune din cauza pasiuniĭ: a te lupta cu orbire.

orbíre s. f. g.d. art. orbírii

orbíre s. f. g.d. art. orbírii; pl. orbíri

ORBÍRE s. 1. v. cecitate. *2. v. ratacire.

ORBIRE s. 1. (MED.) ablepsie cecitate. 2.* (fig.) intunecare ratacire. (A fost doar o clipa de ~.)