ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi (pe cineva) pierderea vederii; fig. intunecare a mintzii ratacire inconshtientza. Nebuniile mele... nu ma pot duce pina la orbire. SADOVEANU Z. C. 117. Natalia intzelese... cit de nedreapta era orbirea ei. D. ZAMFIRESCU R. 169. Ma duc va las orbirii las tzaran seama voastra. ALECSANDRI T. II 116. ◊ Loc. adv. Cu orbire = orbeshte. Nebun cine sencrede in tine cu orbire. ALECSANDRI T. II 121.