omogenitate sfs [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 406/29 / V: (iuz) ~neitate (înv) ~ojeneitate, homogenei~, omoghe~ / E: cf fr homogénéité, lat homogeneitas] 1 Structură unitară. 2 Însușire a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. 3 Proprietate a unei formule fizice de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi.

OMOGENITÁTE s. f. v. omogeneitate.

OMOGENITÁTE s.f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ (Mat.) Însușire a unei funcții de a fi omogenă. ♦ Însușire a unei formule, a unei relații etc. de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. [Var. omogeneitate s.f. / cf. fr. homogénéité].

OMOGENITÁTE s. f. însușirea de a fi omogen. ◊ însușire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ◊ (mat.) însușire a unei funcții de a fi omogenă. ◊ însușire a unei formule, relații de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. (< fr. homogénéité, lat. homogenitas)

OMOGENITÁTE f. Caracter omogen. [G.-D. omogenității] /<fr. homogénéité, lat. homogeneitas

*omogenitáte f. (d. omogen; mlat. homogenéitas, -átis; fr. homogénéité, it. omogeneitá). Calitatea de a fi omogen.

omogeneitate sf vz omogenitate

omoghenitate sf vz omogenitate

omojeneitate sf vz omogenitate

OMOGENEITÁTE, omogeneități, s. f. însușirea de a fi omogen; proprietatea unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. Proprietatea unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. – Variantă: omogenitáte s. f.

OMOGENEITÁTE s.f. v. omogenitate.

omogeneitate f. calitatea lucrurilor omogene.

omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții

omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenității

omogeneitate, -tăți.

OMOGENITÁTE s. unitate. (~ unei echipe.)

OMOGENITATE s. unitate. (~ unei echipe.)

Omogenitate ≠ eterogenitate