odaie² sf [At: BRANDZA, FL. 499 / Pl: odăi / E: nct] (Bot; reg) 1 Obsigă (1) (Bromus secalinus). 2 Obsigă (2) (Bromus sterilis)

odaie¹ sf [At: URECHE, L. 209 / V: (reg) ho~, (înv) oda^[1] / Pl: odăi / E: tc oda, bg одая] 1 Cameră. 2 (Reg) Casă. 3 (Reg) Cămară. 4 (Reg) Sobă. 5 (Pop; îs) ~ (mai) mare, (sau dinainte, întâi, de ținere, curată, cea gătită) Cameră în care se primesc oaspeții. 6 (Reg) Cameră mică și joasă, situată de obicei în spatele casei țărănești. 7 (Înv) Locuință. 8 (Mil; înv) Cazarmă de ieniceri, de seimeni etc., folosită uneori și ca închisoare. 9 (Mil; îvr) Regiment de ieniceri. 10 (Îrg) Așezare gospodărească izolată de sat Si: gospodărie, (reg) conac, curte, măieriște. 11 (Olt; îlav) Prin (sau în) odăi Prin străini. 12 (Îal) Pe la vecini. 13 (Îal) Pe la ușile altora. 14 (Mpl) Cătun. 15 (Reg) Clădire improvizată din bârne sau din scânduri, situată afară din sat, servind drept adăpost pentru ciobani, pădurari, agricultori, (rar) pentru animale etc. 16 Încăpere a stânii, în care se prepară și se păstrează cașul și brânza. 17 (Reg; îf hodaie) Cocioabă. 18 (Reg) Târlă cu grajduri pentru vite. 19 (Reg) Loc împrejmuit, lângă o pășune, în care se închid vitele pe timpul nopții. 20 (Reg) Loc mare de pășunat, luat în arendă. 21 (Reg; rar) Grajd. 22 (Reg) Adăpost în care se țin uneltele de gospodărie Si: șopron, șură.

ODÁIE, odăi, s. f. 1. Cameră, încăpere. Copiii nerăbdători așteaptă în odaia din dreapta semnalul cînd vor putea intra. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. L. 19. Radu nu se simțea tocmai bine, și-i plăcea să rămîie singur în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 118. În odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. EMINESCU, O. I 130. ♦ (Învechit) Locuință; apartament. Niște lungi șiruri de clădiri cu tinde slujeau de locuințe sau odăi copiilor din casă, strejilor și slujitorilor domnești. ODOBESCU, S. I 126. 2. (Învechit, regional) Așezare gospodărească izolată de sat, fermă mică, tîrlă de vite etc. Producerea laptelui de la odaia domnului Mișolu este recunoscută de cea mai abundintă de către toți neguțetorii care cumpără laptele de la odăile din această parte a județului. I. IONESCU, D. 358. 3. Otac. Stătusem o săptămînă cu vitele la odaie, lîngă apă. SADOVEANU, la CADE.

ODÁIE odăi f. 1) Încăpere în interiorul unei case; cameră. 2) înv. Așezare gospodărească izolată de sat. 3) rar Construcție rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; sălaș; colibă. 4) ist. Cazarmă turcească folosită uneori și ca închisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja

ODAIE s.f. 1. (Mold.) Cameră. L-au dus într-altă odaie, a patra, cu mult mai frumoasă decît cele trei ce șăzusă ei. H 1771, 83^v. Odaie. H 1778, 8^r. După acie am întrat într-alte odăi. H 1779¹, 83^v; cf. H 1771, 81^v, 83^{r, 86^{r}, 88^r, 90^v, 93^v, 99^v; H 1778, 8^v; H 1779², 74^v, 75^r, 75^v. 2. (Mold., ȚR) Locuință. A: Au luat și pe lordachie Ruseț vornicul de l-au dus la odae lui; așijdere și pre nepotu-său . . . la odae lui vel cămăraș. NCL II, 301. Logofătul de taină . . . au avut și odaie osebită în curte. GHEORGACHI. B: Odăi au zidit . . . în Ierusalim. BIBLIA (1688). 3. (Mold.) Cazarmă, folosită uneori și ca închisoare. S-au așăzatu Oprea la odăile dorobanților. URECHE. I-au dus la odae de siimeni de i-au închis. NCL II, 294. Mai tocmit-au și cîteva casă în curțile domnești și odăile simenilor. NECULCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. ♦ Regiment de ieniceri. Au poroncit hanul și pașa de i s-au . . . rădicat și odăile cele ienicerești ce-l păzeau. AXINTE URICARIUL. 4. (Mold.; ȚR) Tîrlă cu grajduri penlru vite; stînâ. A: Lupul stolnicul . . . avînd poroncă de la domnul ca să calce odăile turcești și pe văcarii turcilor să-i puie pe toți la bir. PSEUDO-E. KOCtĂLNICEANU. B: Odăi de oi vom face. BIBLIA (1688). Etimologie; tc. oda, bg. odaja.

odaie f. 1. cameră, încăpere: odaie de culcare; 2. adăpost de vite pe câmp sau într’o pădure: să mi-l aduci cam cu oi, cam cu odăi... POP.; 3. Tr. cătun format din mici moșii iobăgești; 4. (în vechime) cazarmă: odăile seimenești. [Turc. ODA; sensul 3 din ung. HODÁLY, de aceeaș origină].

odáĭe f., pl. odăĭ (turc. oda, ngr. odás [scris ontâs], bg. sîrb. odaja. D. rom. vine ung. hodály, cătun, și rut. odaĭa, stînă. V. odaliscă). Cameră, încăpere: odaĭe de dormit. Perdea, îngrăditură p. oĭ vara la cîmp orĭ în pădure și în care e și o căsuță: la munte-s oamenĭ care-șĭ fac vacu maĭ mult în pădure pe la odăĭ (Sov. 209), odaĭa luĭ era în fundu pîrăuluĭ (209). Cazarmă (Vechĭ). Cătun (Trans. După ung.). – Și hodaĭe (Trans. Munt.).

oda^[1] sf vz odaie¹

Odaia-Vizirului f. od. partea din raiaua Brăilei, stăpânită de Domnul Țării românești printr’un ispravnic.

odáie (pop.) s. f., art. odáia, g.-d. art. odắii; pl. odắi, art. odắile (-dă-i-)

odáie s. f., art. odáia, g.-d. art. odăii; pl. odăi

odaie

odaie, -dăi, -dăii gen. a.

ODÁIE s. v. cameră.

ODÁIE s. v. adăpost, apartament, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, obsigă, sălaș.

ODAIE s. cameră, încăpere, (pop.) sală, (înv. și reg.) sobă, (reg.) casă, (înv.) cămară, stanță. (Apartament cu două ~.)

odaie s. v. ADĂPOST. APARTAMENT. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. OBSIGĂ. SĂLAȘ.

odáie (odắi), s. f. – 1. Locuință, sălaș. – 2. Cazarmă, tabără. – 3. Cameră, încăpere. – 4. Fermă, gospodărie. – 5. (Trans.) Casă izolată. – Var. (Munt.) hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Șeineanu, II, 274; Lokotsch 1584), cf. ngr. όντᾶς, alb. odë, bg., sb. odaja. – Der. odăiță, s. f. (cămăruță; casă mai mică); odagiu, s. m. (fecior, valet; argat), din tc. odaci; odăiaș, s. m. (valet; fecior); odăiașe, s. f. (servitoare, fată în casă); odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide); odalîc, s. n. (tîrlă cu tot ce ține de ea), din tc. odalik; odaliscă, s. f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul fr. odalisque; odabașă (var. odobașă), s. f. (căpitan), din tc. odobaș. – Din rom. provine mag. hodály „baci” (Candrea, Elemente, 402; Edelspacher 14).

ODĂILE, com. în jud. Buzău, situată în Subcarpații Buzăului, pe râul Bălăneasa; 1.111 loc. (2003). Pomicultură. În satul O., menționat documentar în 1582, se află o biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe (1826).