otac sn [At: URECHE, L. 144 / V: (îrg) ho~, otoc / Pl: ~ace și ~uri / E: tc otak] 1 (Înv) Cort militar. 2 (Pex) Tabără militară. 3 (Înv; îe) A face ~ (D. o unitate militară) A-și așeza corturile. 4 (Înv) Ceată. 5 (Reg) Colibă care servește ca adăpost provizoriu ciobanilor sau muncitorilor agricoli. 6 (Reg) Loc de refugiu Si: adăpost. 7 (Reg) Loc împrejmuit în care stau închise noaptea oile și vitele scoase la pășunat. 8 (Reg) Loc în care se dejugă vitele în timpul aratului. 9 (Reg) Baracă pe roți, în care se țin și se transportă uneltele agricole. 10 (Reg) Gospodărie în mijlocul unei moșii, la marginea unui drum sau a unei păduri.

OTÁC, otacuri, s. n. (Regional) Colibă servind de adăpost provizoriu, în timpul lucrului, pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli. Otacul pescarilor de la Lipșa s-a alinat și noaptea s-a boltit înaltă pînă la stele. SADOVEANU, N. P. 209. Pe vremea aratului, se fac la plugari mămăligi, la otac, mari, în căldări. ȘEZ. V 6. ♦ Loc de adăpost. La cîrciuma Radului, La otacul Standului, Șăd băieții Brațului. PĂSCULESCU, L. P. 239. – Pl. și: otace.

OTÁC ~ce n. reg. 1) Loc împrejmuit (în afara unei localități) unde se închid pentru noapte oile sau vitele. 2) Adăpost provizoriu pentru oameni (ciobani, pescari, muncitori agricoli etc.). /<turc. otak

OTAC s. n. (Mold., ȚR) Cort. A: Au umblat pe la otace cu făclii de vînt. CLM, 31^v. S-au dus la otacul lor. NECULCE. Iar veziriul au rămas ia otac. IM 1754, 141^v. Și sosi Alexandru la otacul lui Darie. A 1777, 20^r; cf. CLM, 31^r; M. COSTIN; IM 1754, 145^r. B: Mers-au la sultanul, unde era la otacul lui de au dai mulțemit[ă]. R. GRECEANU. Etimologie: tc. otak. Cf. saivan, șator.

otac n. loc pe câmp pentru șederea ciobanilor și adăpostirea vitelor. [Vechiu-rom. otac, cort împodobit = turc. OTAK, cort împărătesc: termen tehnic militar limitat, în limba modernă, la sfera pastorală].

otác n., pl. e (turc. otak, d. ar. otagh, cort mare și împodobit). Vechĭ. Cort de comandant. Azĭ. Sud. Adăpost provizoriŭ de plugarĭ saŭ de cĭobanĭ la cîmp (odaĭe) orĭ de pescarĭ. Culcuș: otacu hoților. Btș. Baracă pe roate. – Și hotac (Munt. vest). V. saĭvan.

otoc sn vz otac

otác (reg.) s. n., pl. otáce

otác s. n., pl. otáce

otác (otácuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak < arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII.