OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.

obrăznicie sf [At: HERODOT (1645), 374 / Pl: ~ii / E: obraznic + -ie] 1-3 (Atitudine) (purtare sau) vorbă obraznică Si: impertinență, insolență, necuviință. 4 (Pex) Neastâmpăr. 5 (Înv) Îndrăzneală.

OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare, vorbă obraznică; necuviință, insolență, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.

OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare obraznică; necuviință, insolență, impertinență; p. ext. (la copii) neastîmpăr. Numai obrăznicie putea să se cheme îndrăzneala unui ocnaș, care cere să fie tocmit strajă de noapte. POPA, V. 24. Scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale. CREANGĂ, A. 46. Ce obrăznicie e asta, să intri aici? NEGRUZZI, S. I 227.

OBRĂZNICÍE ~i f. 1) Caracter obraznic; impertinență. 2) Vorbă sau faptă necuviincioasă; impertinență; insolență; neobrăzare. [Sil. -brăz-] /obraznic + suf. ~ie

obrăznicie f. 1. caracterul celui obraznic; 2. vorbă sau faptă obraznică.

obrăznicíe f. (d.obraznic). Defectu de a fi obraznic, impertinență. Zburdălnicie: copiiĭ aŭ făcut o mulțime de obrăzniciĭ.

obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile

obrăznicíe s. f. (sil. -brăz-), art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile

OBRĂZNICÍE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

OBRĂZNICIE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

Obrăznicie ≠ bună-cuviință