negatzie sf [At: I. GOLESCU C. / V: (inv) ~iune / Pl: ~i / E: fr négation] 12 Negare¹ (12). 3 Cuvant gest fapt etc. care neaga contrazice contesta ceva sau pe cineva. 4 Factor logic pe baza caruia se respinge o expresie contestand valoarea de adevar sustzinuta de ea. 5 (Lin) Cuvant sau grup de cuvinte cu ajutorul carora se neaga ideea exprimata de o propozitzie sau de una dintre partzile ei. 6 (Flz; shis negarea ~i) In conceptzia materialistdialectica una dintre cele trei legi dialectice principale potrivit careia dezvoltarea se prezinta k o inlantzuire de negatzii o actziune permanenta de inlocuire a calitatzii obiectelor shi fenomenelor in cadrul mishcarii universale al carei izvor principal rezida in contradictziile interne ale lucrurilor shi care implica atat distrugerea cat shi conservarea partziala a insushirilor anterioare precum shi ridicarea lor pe un plan superior Si: negare¹ (3). 7 Semn grafic prin care se neaga ceva in logica sau matematica.

NEGÁTZIE negatzii s. f. Faptul de a nega; judecata negativa prin care declaram nevalabila legatura dintre doua sau mai multe notziuni. Intrebarea retorica adica aceea care impune afirmatzia sau negatzia care vorbitorul doreshte so obtzina de la ascultatorii sai este bine cunoscuta de Balcescu. VIANU A. P. 31. ♦ Simbol grafic care reprezinta negatzia in lucrari de logica sau de matematica. ♦ Cuvint care da unei propozitzii un intzeles negativ. «Nu» shi «nicidecum» sint negatzii.

NEGÁTZIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofica care reflecta actziunea permanenta complexa de schimbare a calitatzii obiectelor shi proceselor in cadrul mishcarii universale. ♦ Judecata propozitzie care neaga ceva (declarand nevalabila legatura dintre mai multe notziuni). ♦ Semn grafic care arata o negatzie (in logica sau matematica). ♦ Cuvant care da un sens negativ unei propozitzii. [Gen. iei var. negatziune s.f. / cf. lat. negatio fr. negation].

NEGÁTZIE s. f. 1. negare. ◊ judecata propozitzie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatzie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitzii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta inlaturarea vechiului shi afirmarea noului unitatea dintre continuu shi discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este intzeleasa k un proces continuu de innoire de negare shi preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatzamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation lat. negatio)

negátzie s. f. (inv.; folosit pana in decembrie 1989) ◊ „Din pacate insa acordul de principiu pentru schimbarea repartizarii («negatzia» cum i se mai spune) k shi «oferta» de altfel se pronuntza uneori cu o surprinzatoare ushurintza.” Sc. 21 III 74 p. 4. ◊ „[...] vizualizez scena in care stagiara intra in biroul secretarului de partid pe judetz decisa sa faca orice compromis pentru ai smulge «negatzia» [...]” R.lit. 16/96 p. 17; v. shi Fl. 11 X 79 p. 15; v. shi conductorarhitect (formal din fr. négation; DN DEX DN3 alte sensuri)

NEGÁTZIE ~i f. 1) v. A NEGA. 2) Cuvant sau gest care neaga ceva. 3) Operatzie logica prin care se contesta valabilitatea legaturii dintre doua sau mai multe notziuni. /<fr. négation lat. negatio ~onis

negatziune sf vz negatzie

negatzi(un)e f. 1. actziunea de a nega; 2. Gram. vorba ce serva a nega k nu nicidecum.

* negatziúne f. (lat. negatio ónis). Actziunea de a nega. Gram. Cuvintu care arata o negatziune k: nu nicĭ. SHi átzie shi áre.

negátzie (tzie) s. f. art. negátzia (tzia) g.d. art. negátziei; pl. negátzii art. negátziile (tzii)

negátzie s. f. (sil. tzie) art. negátzia (sil. tzia) g.d. art. negátziei; pl. negátzii art. negátziile (sil. tzii)

negatzie

NEGÁTZIE s. v. contestare.

NEGATZIE s. contestare dezmintzire negare renegare tagada tagaduiala tagaduire (inv.) taga tagaduintza. (~ celor afirmate de cineva.)

Negatzie ≠ afirmatzie

NEGÁTZIE s. f. (cf. lat. negatio fr. négation): cuvant cu ajutorul caruia se neaga ideea exprimata de o parte de propozitzie sau de o propozitzie prin predicatul ei k de exemplu cuvantul nu in propozitziile „Nu Ion a luat cartea ci Vicu” (se neaga ideea de subiect); „Nu cartea a luato Vicu ci caietul” (se neaga ideea de obiect direct); „Ion nu a luat cartea” (se neaga ideea exprimata de intreaga propozitzie prin predicatul ei).