măcelar sm [At: ȘINCAI, HR. III, 271/24 / V: (îrg) măcilariu, (reg) măciular, măciolar, ~iu / Pl: ~i / E: ml macellarius] 1-2 Persoană care se ocupă (cu tăierea vitelor de consum și) cu vânzarea cărnii lor Si: (înv) meserciu, (reg) casap Vz parlagiu 3 (Înv) Călău. 4 (Fig) Om brutal, fără milă. 5 (Spc; prt) Medic chirurg care lucrează brutal și prost.

MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor a căror carne se mănîncă sau cu vînzarea cărnii acestora. N-a mai văzut încă Lipova măcelar care junghie, taie și cîntărește ca dînsul. SLAVICI, O. II 126. ♦ Fig. Om crud, ucigaș. Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124.

MĂCELÁR ~i m. 1) Lucrător specializat în tăierea animalelor pentru consum. 2) Vânzător într-o măcelărie. 3) fig. Persoană care dă dovadă de o cruzime extremă. /<lat. macellarius

măcelar m. 1. tăietor de vite; 2. vânzător de carne crudă cântărită; 3. fig. om brutal și fără milă. [Lat. MACELLARIUS].

măcelár m. (lat. macĕllarius, măcelar; it. macellaro și macellaio; germ. metzler). Vest. Casap, tăĭetor de vite saŭ vînzător de carne. Fig. Om feroce. Chirurg ignorant.

măcilariu sm vz măcelar

măciolar sm vz măcelar

măciular sm vz măcelar

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelár s. m., pl. măcelári

MĂCELÁR s. (pop.) casap, (nordul Mold. și Bucov.) misar, (Transilv., Maram. și Ban.) misarăș, (înv.) chesăgiu, meserciu.

MĂCELÁR s. v. călău, gâde.

MĂCELAR s. (Mold., Bucov. și Ban.) casap, (nordul Mold. și Bucov.) misar, (Transilv., Maram. și Ban.) rnisarăș, (înv.) chesăgiu, meserciu.

măcelar s. v. CĂLĂU. GÎDE.

MĂCELAR s. m. 1. Persoană care se ocupă cu tăierea vitelor de consum (v. p a r l a g i u) și cu vînzarea cărnii lor; (regional) casap, (învechit) meserciu. Era în Țarigrad un macelariu anume Ianake. ȘINCAI, HR. III, 271/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 151. Se simțea oarecum mindru de gîndul că n-a mai văzut încă Lipova măcelar care junghie, taie și cîntărește ca dînsul. SLAVICI, O. II, 126, cf. 167, DDRF, ALEXI, W. În zorii zilei meșterul măcelar se înființâ însoțit de Ion. REBREANU, I. 167. Auzi, fată, ori n-auzi. . . Cum te strig-un măcelari. MARIAN, SA. 127, cf. ALR I 1665/594, 538, A V 17, VI 4. Cuțitul la brîu, semn de măcelar. ZANNE, P. V, 235. ◊ Fig. Baș-agaua turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. 2. (Învechit) Călău, gîde. De slujba lui era măcilariu de muncit oameni. . . slujia la treaba muncilor. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 174 ^v/31. 3. Fig. Om brutal, fără milă ; s p e c. (familiar) epitet pentru un medic (chirurg) care lucrează brutal. Cf. IORDAN, STIL. 365. Nu dau copilul meu pe mîn felcerilor, pe mîna măcelarilor ! PAS, Z. I, 216. – Pl.: măcelari. – Și: (învechit și regional) măcilariu, (regional) măciulár (ALR I 1 665/594), măciolár (ALR I 1665/538), maceláriu s. m. – Lat. macellarius.