casáp sm [At: (a. 1693) ap. ȘIO / V: căs~, ha~ / Pl: ~i / E: tc kasap] 1 (Reg) Măcelar. 2 (Fig) Om rău, crud. 3 (Tcî; îc) ~-bașa Starostele măcelarilor la turci sau la tătari, însărcinat a cumpăra vite în caz de război. 4 (Tcî; îc) ~-bașalâc Funcția de casap-bașa.

CASÁP, casapi, s. m. Măcelar. Am grăit cu păpușoii așa cum grăiește omul, noaptea, cu vitele pe care a doua zi le vinde casapului. CAMILAR, TEM. 238. Casapii dau buzna la miei, Vîrîndu-le-n gîtiți cuțitul. LESNEA, A. 82. ◊ Fig. Om crud. Fabiani pentru voi e păstor; pentru noi e casap. NEGRUZZI, S. III 266. – Variantă: căsáp (SBIERA, P. 272) s. m.

CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Tc. kasap.

CASÁP ~i m. pop. 1) Lucrător specializat în tăierea animalelor pentru consum; măcelar. 2) fig. Persoană care dă dovadă de cruzime excesivă. /<turc. kasap

casap m. Mold. măcelar: casapi dela Diu, haiduci dela Jiu POP. [Turc. KASAP].

casáp m. (turc. [d. ar.] kasab, pop. kasap). Est. Măcelar.

căsáp sm vz casap

CĂSÁP s. m. v. casap.

casáp (reg.) s. m., pl. casápi

casáp s. m., pl. casápi

casap.

CASÁP s. v. măcelar.

casap s. v. MĂCELAR.

casáp (casápi), s. m. – Măcelar. – Mr. căsap, megl. casap. Tc. kasab, din per. hasap, cuman. casap (Șeineanu, II, 92; Meyer 177; Lokotsch 1118; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰασάπης, alb., bg., sb. kasap. – Der. căsăpi, vb. (a omorî, a măcelări); căsăpie, s. f. (măcelărie); casap-bașa, s. m. (căpetenie a breslei măcelarilor).