mucalit, ~ă [At: VALIAN, V / V: (rar) ~căl~ / Pl: ~iți, ~e / E: tc mukallit] 1 a (D. oameni; pex d. mimica, atitudinea, felul lor de a fi etc.) Care stârnește râsul, păstrând o aparentă seriozitate Vz ghiduș, poznaș, șugubăț. 2 (Nob; îe) A~i veni cuiva ~ A i se părea caraghios, vrednic de râs. 3 a (D. creațiile oamenilor) Comic sub aparența seriozității. 4 a (Nob) Indispus. 5 a Cicălitor. 6 sm (Îvr) Bufon la curtea suveranilor.

MUCALÍT², -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre persoane) Care știe să înfățișeze latura comică a lucrurilor, păstrîndu-și un aer serios; care sub aparență serioasă provoacă rîs, bună dispoziție; ale cărui vorbe sau atitudini sînt amuzante; glumeț, poznaș, ghiduș. Acum douăzeci și cinci de ani era un scriitoraș la tribunalul din Tîrgoviște. Dar mucalit... lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 207. Cum venea el, nu era chip să nu rîzi, atît e de mucalit. CONTEMPORANUL, VI_II 197. Bărbatu-meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni. ALECSANDRI, T. I 131. ◊ (Despre gesturi, vorbe, manifestări ale oamenilor) Cîntă, îndelungă vreme, cîntece mucalite care plăceau mult celor de față. CAMIL PETRESCU, O. I 130. ◊ (Adverbial) Și în mustărie crezi că nu te-a văzut nimeni? întrebă Ghica, glumind mereu și controlînd mucalit fereastra. V. ROM. octombrie 1953, 75. ◊ (Substantivat) Și ce mai pică pe de lături... completă un mucalit. REBREANU, R. II 82. Mucalitul... a și trimit o glumă de s-au zdruncinat și ferestrele de rîs. I. BOTEZ, ȘC. 159.

MUCALÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care poate provoca râsul păstrând un aer de seriozitate. /<turc. mukallit

mucalit a. și m. Mold. caraghios: tare ești mucalit! AL. [Turc. MUKALLID, lit. cel ce imită].

mucalít, -ă adj. și s. (turc. ar. mukallid, part. prezent d. ar. taklid, a imita). Fam. Comic, bufon.

mucălit, ~ă a vz mucalit

mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte

mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. sg. mucalítă, pl. mucalíte

MUCALÍT adj. v. glumeț, hazliu, poznaș, vesel.

mucalit adj. v. GLUMEȚ. HAZLIU. POZNAȘ. VESEL.

mucalít (mucalítă), adj. – Glumeț, bășcălios. Tc. (arab.) mukalid (Șeineanu, II, 264; Loewe 63; Lokotsch 1505), cf. ngr. μουϰαλίτης. – Der. mucalitlîc, s. n. (ironie, bășcălie), înv., din tc. mukalidlik.