motivație sf [At: RALEA, S. T. II, 139 / Pl: ~ii / E: fr motivation] (Rar) 1-2 Motivare (2-3).

MOTIVÁȚIE s.f. (Rar) Motivare. ♦ (Psih.) Totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. [Gen. -iei. / cf. fr. motivation].

MOTIVÁȚIE s. f. 1. ansamblu de motive care explică un act, o conduită; motivare, justificare, argumentare. 2. (psih.) ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul unui individ. (< fr. motivation)

MOTIVÁȚIE f. psih. Totalitate a motivelor care determină o acțiune sau un anumit mod de comportare. /<fr. motivation

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motiváție s. f. (sil. -ți-e), art. motiváția (sil. -ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (sil. -ți-i-)

MOTIVÁȚIE s. 1. v. justificare. 2. v. argument. 3. v. scuză.

MOTIVAȚIE s. 1. îndreptățire, justificare, motivare, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 2. argument, motiv, motivare. (Cea mai bună ~ adusă în sprijinul...) 3. justificare, motivare, scuză, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.)

MOTIVAȚIE (de la a motiva) Justificarea cauzală a faptelor și reacțiilor personajelor într-o operă literară, cauzele putînd fi de natură psihologică, cît și rezultante ale desfășurării evenimentelor. Motivația și felul cum este realizată de scriitori condiționează într-o mare măsură valoarea operei literare. Într-o povestire, evenimentele se aranjează datorită accentuării cauzalității, ceea ce înseamnă că acțiunile și atitudinile personajelor capătă o logică a succesiunii lor, au o succesiune temporal-cauzală. Motivația mărește iluzia realității, conferind funcție estetică evenimentelor povestite. Orice operă epică, de la succinta schiță pînă la complexul roman, și orice operă dramatică se organizează artistic datorită motivației. Varietatea tipurilor de opere epice și dramatice are drept consecință grade diferite de motivație, mai riguroasă în unele opere (ex. romanul polițist, piesa de teatru), mai atenuată și mai elastică în altele (romanul fluviu, epopeea).