justificare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 587/8-9 / Pl: ~cări / E: justifica] 1-4 Demonstrare a justeții (1-4) unui lucru. 5 Motivare. 6 Îndreptățire. 7 Dovedire a nevinovăției cuiva Si: dezvinovățire, (înv) justificație (1). 8 Dovedire a întrebuințării legale a unor sume de bani, a unor materiale etc. prezentând actele necesare. corectată

JUSTIFICÁRE, justificări, s. f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei. Justificarea unei absențe.

JUSTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificațiune. / < justifica].

justificare f. 1. acțiunea de. a (se) justifica; 2. probe ce servesc a justifica pe cineva.

* justificațiúne f. (lat. justificátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a te justifica. Proba unuĭ lucru: justificațiunea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

justificáre s. f., g.-d. art. justificắrii; pl. justificắri

justificáre s. f., g.-d. art. justificării; pl. justificări

JUSTIFICÁRE s. 1. îndreptățire, justificație logică, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărâri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acestei hotărâri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. v. scuză. 5. v. dezvinovățire.

JUSTIFICARE s. 1. îndreptățire, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei hotărîri.) 2. logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acelei hotărîri.) 3. explicare, explicație, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?) 4. motivare, motivație, scuză, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 5. dezvinovățire, disculpare, scuză, (rar) dezvinuire, scuzare. (O ~ neconvingătoare.)