îndreptățire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: îndreptăți] 1 Autorizare a dreptului cuiva la ceva Si: îndrituire. 2 (Rar) Declarare a nevinovăției cuiva. 3 Justificare. 4 Dreptate.

ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; motivare, justificare.

îndreptățire f. autorizare, justificare.

îndreptăți vt [At: AMIRAS, ap. LET. III, 111/16 / Pzi: ~țesc / E: în- + dreptate] 1 A da cuiva dreptul la ceva Si: a autoriza, (înv) a îndreptai, a îndritui. 2 A justifica ceva. 3 A face dreptate. 4 (Rar) A declara nevinovăția cuiva.

ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva, a justifica (ceva), a autoriza. Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. ▭ Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5.

A ÎNDREPTĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate

îndreptățì v. 1. a da dreptate, a justifica; 2. a da dreptul, a autoriza.

îndreptățésc v. tr. (d. dreptate). Daŭ drept, autorizez: sărăcia nu te îndreptățește să furĭ.

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri

îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă

îndreptățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățeáscă

ÎNDREPTĂȚÍRE s. 1. v. justificare. 2. v. calitate.

ÎNDREPTĂȚIRE s. 1. justificare, motivare, motivație, rațiune, temei, (livr.) legitimare, legitimitate, (pop.) noimă, (înv.) rezon. (~ unei decizii.) 2. autoritate, calitate, cădere, competență, drept, (înv.) voinicie. (Nu am ~ să mă pronunț.)

ÎNDREPTĂȚÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

ÎNDREPTĂȚÍ vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. a justifica, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

îndreptăți vb. v. APĂRA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. JUSTIFICA. SCUZA.

A (se) îndreptăți ≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți

A îndreptăți ≠ a acuza, a învinui