mortăciune [At: BIBLIA (1688), 273¹/24 / V: (îrg) ~cină, ~nă, ~ticină / Pl: ~ni / E: ml morticina] 1 sf Hoit. 2 sf (Pex) Cadavru. 3 sf (Fig) Ființă foarte slabă, lipsită de energie, de vigoare. 4 sf (Rel) Came de animal care n-a fost tăiat după ritual. 5 sf (Ban; Trs) Moroi² (1). 6 sf (Mun; lpl) Vreascuri. 7 a (Îrg; d. animale) Care a murit de moarte naturală. 8 a (Îrg; d. animale) Care a murit neînjunghiat. 9 a (Mtp; îs) Apă mortăcină Apă moartă (34). 10 sf (Reg) Boală molipsitoare. 11 sf (Îvr) Moarte (1).

MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. 1. Stîrv, hoit de animale și păsări. Aruncîndu-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de a se odihni. ISPIRESCU, E. 222. [Vulturii] se răped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni. ODOBESCU, S. III 16. 2. Fig. Ființă foarte slabă care abia se mai ține pe picioare, care este lipsită de putere și energie. O mortăciune de cal. ▭ Am să merg eu, ai să mergi dumneata, au să meargă dumnealor, că nu sîntem mortăciuni. D. ZAMFIRESCU, R. 26.

MORTĂCIÚNE ~i f. 1) Animal mort; stârv. 2) fig. Ființă lipsită de vlagă, de energie și de sănătate. /<lat. morticina

mortăciune f. corp de animal mort: hoit, stârv. [Și mortăcină = lat. MORTICINA].

mortăcĭúne f. (lat. mortĭcinus, de cadavru, mortĭcina [sub-înț. caro, carne], cadavru, infl. de suf. -cĭune. Există și rus. mertvečina, mortăcĭune). Hoĭt, stîrv, cadavru de animal: vulturiĭ mănîncă mortăcĭunĭ. – Și -cínă și -cĭúnă. Vechĭ și ca adj. carne mortăcină.

mortăcină sf, a vz mortăciune

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

MORTĂCIÚNE s. 1. cadavru, corp, hoit, leș, stârv, trup, (reg.) stârvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ într-o văgăună.) 2. căzătură, pieritură. (O ~ de cal.)

MORTĂCIUNE s. 1. cadavru, corp, hoit, leș, stîrv, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ într-o văgăună.) 2. căzătură, pieritură. (O ~ de cal.)

mortăciúne (mortăciúni), s. f. – Cadavru, leș. – Var. înv. mortăciună. Mr. murtuțină, megl. murtăciuni. Lat. mortĭcῑna (Pușcariu 1111; Candrea-Dens., 1177; REW 5694), cf. calabr. mortecinu, sp. mortecina, port. mortezinho. Cf. mort, moarte.

mortăciune, mortăciuni s. f. (intl.) asasinat.