cadávru sn [At: MACEDONSKI, O. I, 44 / Pl: ~re / E: fr cadavre] 1 Corp al unui om sau al unui animal mort Si: hoit, stârv. 2 (Îs) ~ viu (sau, fam, ambulant) Om foarte slab și palid. 3 (Îe) A călca sau (a trece) peste ~ re A fi lipsit de orice scrupule în atingerea unui scop.

CADÁVRU, cadavre, s. n. Corpul mort al unui om sau al unui animal. Mari lotri cu nume temute Cercat-au pe zînă s-o fure. Cadavrele lor putrezesc în reavăn pămînt de pădure. BENIUC, V. 85. ◊ Fig. Cadavru viu (sau, familiar, ambulant) = om foarte slab și palid. ◊ Expr. A călca (sau a trece) peste cadavre = a lupta pentru atingerea unui scop rău în mod crud, neomenos, fără a ține seamă de nimic; a fi lipsit de scrupule.

CADÁVRU, cadavre, s. n. Om sau animal mort. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab și palid. A călca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. – Fr. cadavre (lat. lit. cadaver).

CADÁVRU s.n. Corpul unui om sau al unui animal mort. [< fr. cadavre, cf. lat. cadaver].

CADÁVRU s. n. orice organism animal mort. ♦ (fig., fam.) ~ ambulant = om extrem de slab. (< fr. cadavre)

CADÁVRU ~e n. Corp al unui om sau al unui animal mort; trup neînsuflețit. ◊ A călca peste ~e a fi lipsit de orice scrupule pentru atingerea unui scop. ~ ambulant om extrem de slăbit și cu aspect bolnăvicios. /<fr. cadavre, lat. cadaver

cadavru n. corp mort sau mortăciune (vorbind de om).

*cadávru n., pl. e (fr. cadavre, d. lat. cadáver). Corp mort (hoĭt, stîrv, leș). Fig. Corp foarte slab saŭ uzat: omu acesta e un cadavru ambulant.

cadávru (-da-vru) s. n., art. cadávrul; pl. cadávre

cadávru s. n. (sil. -vru), pl. cadávre

CADÁVRU s. corp, hoit, leș, mortăciune, stârv, trup, (reg.) stârvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ul într-o văgăună.)

CADAVRU s. corp, hoit, leș, mortăciune, stîrv, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ într-o văgăună.)