MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

mojicie sf [At: CANTEMIR, HR. 133 / Pl: ~ii / E: mojic + -ie] 1 (Înv) Stare, condiție a mojicului (1). 2 Vorbă, faptă, atitudine, comportare de mojic (3) Si: bădărănie, grosolănie, mitocănie.

MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, purtare sau vorba de mojic (1); grosolănie, necuviință, obrăznicie, bădărănie. Se găseau și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojenească în față, cu gînd de a-l mai ciopli și a-l mai scoate din... obișnuita lui mojicie. HOGAȘ, H. 80. Auzi dîrzie! Blăstămație! Obrăznicie! Și mojicie! ALECSANDRI, T. I 111. La o mojicie atît de mare, Vițelul răspunde că va aștepta. ALEXANDRESCU, M. 355.

MOJICÍE ~i f. înv. 1) Stare de mojic. 2) Comportare de mojic; bădărănie; mitocănie. /mojic + suf. ~ie

mojicie f. faptă sau vorbă mojicească.

mojicíe f. (d. mojic). Fam. Purtare de mojic, faptă mojicească.

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

MOJICÍE s. v. mitocănie.

MOJICIE s. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, necuviință, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocorănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necioplire. (~ lui mi-a displăcut.)