modalitate sf [At: PONTBRIANT D. / Pl: ~tatzi / E: fr modalité] 1 Procedeu mijloc metoda folosita in vederea realizarii unui scop Si: mod (1) maniera (1). 2 (Rar) Conjunctura. 3 (Fiz) Determinare a caracterului necesar contingent posibil sau imposibil al unei judecatzi. 4 (Jur) Clauza restrictiva care intarzie sau stinge efectul unei obligatzii.

MODALITÁTE modalitatzi s. f. 1. Fel chip mijloc de a efectua un lucru; mod putintza posibilitate. ◊ Expr. A gasi o modalitate = a gasi o cale un mijloc un aranjament pentru a ieshi sau a scoate pe cineva dintro situatzie dificila sau a rezolva o chestiune complicata. 2. Criteriul de diferentziere al judecatzilor dupa gradul lor de certitudine. 3. (Muz.) Caracterul unei compozitzii modul (major sau minor) in care e scrisa o bucata.

MODALITÁTE s.f. 1. Fel chip mod de a face sau de a prezenta ceva. 2. (Log.) Criteriul de diferentziere a judecatzilor dupa gradul lor de certitudine. 3. Caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. [Cf. fr. modalité].

MODALITÁTE s. f. 1. procedeu mod de a face de a prezenta ceva. 2. (log.) criteriu de diferentziere a judecatzilor dupa gradul lor de certitudine. 3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. (< fr. modalité)

MODALITÁTE ~atzi f. 1) Mod de a actziona in vederea realizarii unui anumit scop; maniera; procedeu; metoda; mijloc. 2) log. Caracter necesar contingent posibil sau imposibil al unei judecatzi. 3) gram. Atitudine apreciere a vorbitorului fatza de cele comunicate. /<fr. modalité

modalitate f. 1. Filoz. mod de a fi: albeatza e o modalitate a zapezei; 2. Muz. mod in care trebue cantat.

*modalitáte f. (d. modal; fr. modalité). Fil. Mod de a fi: albeatza e o modalitate a zapeziĭ. Log. Subordonarea afirmatziuniĭ uneĭ propozitziunĭ modurilor de posibilitate saŭ imposibilitate de necesitate saŭ contingentza. Muz. Caracteru uneĭ fraze muzicale dupa cum e in modu major saŭ minor.

modalitáte s. f. g.d. art. modalitắtzii; pl. modalitắtzi

modalitáte s. f. g.d. art. modalitatzii; pl. modalitatzi

MODALITÁTE s. 1. v. mod. 2. v. regim.

MODALITATE s. 1. cale chip. fel forma maniera metoda mijloc mod posibilitate procedare procedeu procedura putintza sistem (reg.) cap modru (inv.) manopera marsha mediu mijlocire. (Alta ~ de a rezolva o problema.) 2. fel gen maniera mod regim sistem stil. (~ de viatza.)

MODALITÁTE s. f. (cf. fr. modalité): fel chip mod de desfashurare a unei actziuni exprimate de verb; termen folosit in sintagma auxiliar de modalitate (v.).

MODALITÁTE (< fr.) s. f. 1. Procedeu mijloc metoda folosita pentru realizarea unui scop; mod (1) maniera (1). 2. (LOG.) Felul in care poate fi caracterizat adevarul unei propozitzii (necesar sau contingent posibil sau imposibil). 3. (Dr.) Element suplimentar adaugat unui act juridic ce consta intro imprejurare viitoare care poate influentza fie insashi existentza raportului juridic stabilit intre partzi fie poate afecta doar executarea obligatziilor shi exigibilitatea drepturilor partzilor. Actele juridice cu titlu gratuit mai pot fi afectate shi de m. numita sarcina care consta intro obligatzie impusa de dispunator gratificatului a carei neindeplinire indreptatzeshte pe dispunator sa ceara revocarea judecatoreasca a donatziei sau a legatului testamentar. Alte elemente suplimentare ce constituie m. ale obligatziilor pot privi fie obiectul acestora (putand exista unele obligatzii alternative sau altele facultative) sau subiectele plurale ale acestora in care obligatziile pot fi conjuncte shi divizibile sau pot fi indivizibile ori solidare (fie activ fie pasiv).