MIRU͹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

mirui¹ [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 54^v/9 / V: (nob; cscj) ~ia / Pzi: ~esc, (reg) mirui / E: slv мировати] 1 vt A unge cu mir¹ (1). 2 (Rel) A unge pe frunte cu mir¹ (2). 3 (C. i. domnitori, clerici etc.) A consfinți în funcție, ungând fruntea cu mir¹ (2). 4-5 vtrp (Pex) A împuternici pe cineva. 6 vt (Fig, fam) A lovi pe cineva în frunte sau la cap, pentru a-l ucide. 7 vt (Fig, fam) A omorî.

MIRU͹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

MIRU͹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir¹ (de obicei pe frunte). Popa Tonea a început să miruiască pe credincioși. GALACTION, O. I 174. Creștini miruiau Și blagosloveau. BIBICESCU, P. P. 243. În cel [rîu] de vin l-om boteza. Cu mirul l-om mirui. Cu vestmînt l-om premeni. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ Refl. pas. [Caragea] s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea-Veche, după obicei. GHICA, S. 28. 2. Fig. A lovi pe cineva în cap. Mai întîi să stingem datoriile, fraților, și să-i miruim pe ciocoi. DUMITRIU, B. F. 111. Mi se pare că le-a miruit cineva feciorul cu parul. CAMILAR, N. II 418. Prez. ind. și: mirui (EMINESCU, O. IV 48).

A MIRUÍ ~iésc tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati

miruì v. 1. a unge cu sfântul mir: Caragea s’a miruit în biserica Curtea Veche GHICA; 2. fam. a lovi drept în frunte: l’a miruit cu ghioaga POP. [V. mir, uleiu sfințit].

miruia v vz mirui¹

miruia v vz mirui¹

1) miruĭésc v. tr. (d. mir 1 orĭ vsl. mirovati, rus. -átĭ). Ung cu mir. Fig. Iron. Lovesc în frunte (unde preutu te unge cu mir): l-a miruit cu ghĭoaga.

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruí (a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă

miruesc.

MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)

MIRUI vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)

miruí¹, miruiesc, vb. tranz. – 1. (bis.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati (Scriban, DEX, MDA).

miruí¹, -esc. vb. tranz. – 1. (rel.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati.

mirui, miruiesc v. t. 1. a numi într-o funcție importantă 2. a lovi (pe cineva) în cap